
Circulația trenurilor pe ruta Cahul-Giurgiulești a fost închisă din cauza unei alunecări de teren pe unul dintre tronsoane, trenurile fiind redirecționate pe o altă rută.
Viceprim-ministrul, ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Andrei Spîngu, a declarat că circulația trenurilor Cahul-Giurgiulești a fost sistată, începând cu 22 august, în urma unei alunecări de teren care a afectat infrastructura feroviară, mai exact, un segment de 350 de metri din calea ferată Colibaș-Giurgiulești. Andrei Spînu a precizat că trenurile de marfă vor merge pe ruta Basarabca-Etulia-Reni - Giurgiulești. "Calea Ferată din Moldova va acorda reduceri și va modifica tarifele pentru transportul de mărfuri în acest sector, astfel încât acestea să nu afecteze interesele comerciale ale clienților. Viceprim-ministrul a subliniat că în prezent CFM lucrează la eliminarea problemei cu proiectantul segmentului, care a participat la construcția segmentului de cale ferată în 2008. În curând vor fi efectuate studii geodezice și geologice pentru a afla ce a cauzat aceste alunecări de teren și cum pot fi prevenite astfel de situații pe viitor. Segmentul de cale ferată avariat face obiectul reabilitării, odată ce se vor găsi soluții tehnice fiabile. Andrei Spînu a spus că, în același timp, autoritățile moldovenești și ucrainene avansează în discuții privind tranzitul trenurilor prin stația Reni fără control vamal. // 30.08.2022 - InfoMarket