
CNPF a avizat proiectul de lege privind aprobarea Strategiei naționale de dezvoltare a pieței de capital în Republica Moldova pentru anii 2025-2030
Potrivit Comisiei Naționale a Pieței Financiare, această strategie își propune să creeze un mediu dinamic, transparent și atractiv pentru investitori și companii, contribuind la dezvoltarea economică a țării. Pentru atingerea acestui scop, au fost definite următoarele obiective generale: creșterea accesului la finanțare prin consolidarea capacității companiilor de a crea oferte de finanțare pe piața de capital; extinderea bazei de investitori pentru a crește cererea și lichiditatea pieței; creșterea accesului IMM-urilor la piața de capital; modernizarea infrastructurii și consolidarea capacității ecosistemului pieței de capital; armonizarea cadrului de reglementare cu legislația europeană. Proiectul de lege include o analiză a situației actuale de pe piața de capital, a instrumentelor financiare disponibile, a gradului de implicare a entităților și a investitorilor, precum și o evaluare a evoluției economice și a structurii sectorului întreprinderilor. De asemenea, strategia identifică punctele forte și punctele slabe ale tuturor segmentelor pieței, inclusiv reglementările, precum și lacunele care limitează dezvoltarea pieței de capital. Proiectul de lege se axează pe diversificarea surselor de finanțare atât pentru sectorul corporativ, cât și pentru sectorul public, facilitarea accesului IMM-urilor la capital, protejarea drepturilor investitorilor și creșterea transparenței, contribuind astfel la dezvoltarea economică durabilă în Moldova. În plus, proiectul conține un plan de acțiune cu indicatori și termene de implementare pentru atingerea obiectivelor propuse. Proiectul de lege ar urma să fie prezentat Ministerului Finanțelor, să fie supus procedurii de aprobare și consultărilor publice, iar apoi să fie trimis Parlamentului pentru examinare. // 01.11.2024 – InfoMarket