
Tinerii asistenți medicali și farmaciști care lucrează în localitățile rurale din țară vor primi într-o singură tranșă indemnizația unică, la șase luni de la începerea activității.
Guvernul a operat modificări la alocarea prestațiilor pentru tinerii specialiști cu studii medicale și farmaceutice. În prezent, indemnizațiile unice în valoare de 120.000 de lei pentru medici și farmaciști și de 96.000 de lei pentru personalul medical și farmaceutic cu studii profesionale sunt achitate în trei tranșe de 40.000 de lei și, respectiv, 32.000 de lei, după prima lună de activitate și ulterior în fiecare an. Totodată, este prevăzut că aceste plăți sunt menținute în cazul în care, pe parcursul a 3 ani, tânărul specialist este repartizat să lucreze în altă instituție. În cazul în care specialistul este transferat de la o instituție, unde nu avea dreptul la prestații, la o instituție medicală din mediul rural, prestația se acordă proporțional cu timpul lucrat, până la expirarea perioadei de 3 ani. În 2022, au fost angajați 75 de medici tineri și 150 de absolvenți ai școlilor de medicină. Pentru a le acorda întreaga indemnizație este nevoie de aproximativ 9 milioane de lei și, respectiv, 9,6 milioane de lei. // 15.03.2023 – InfoMarket