
Vinăria Cricova va fi inclusă în lista monumentelor protejate de stat
Guvernul a aprobat modificările respective la Registrul monumentelor protejate în cadrul ședinței din 26 martie. Potrivit Ministerului Culturii, recunoașterea vine ca urmare a declarării complexului Cricova ca obiect al patrimoniului cultural național, în conformitate cu Legea privind declararea complexului Combinatul de Vinuri Cricova ca obiect al patrimoniului cultural național, precum și în contextul includerii vinăriei în lista indicativă UNESCO, care i-a consolidat statutul de monument cultural național și internațional. De asemenea, au fost aduse și alte modificări și clarificări în registrul monumentelor protejate. Potrivit Ministerului Culturii, informațiile privind patrimoniul național din registru au fost actualizate pentru o mai bună protecție și popularizare a acestuia, iar modificările propuse sunt importante pentru corectarea datelor eronate sau incomplete privind monumentele de arhitectură. Este vorba, printre altele, de localizarea lor administrativă, de denumirea exactă a monumentelor și de clarificarea datelor cronologice ale acestora. //26.03.2025 - InfoMarket.