
Vinurile spumante din Moldova au obținut 27 de medalii la concursul internațional Effervescents du Monde 2024 din Franța
Ministerul Agriculturii și Oficiul Național al Viei și Vinului au comunicat că, vinurile spumante moldovenești au obținut 17 medalii de aur și 10 de argint. Unul dintre vinurile spumante moldovenești, Radacini Vero di Moscato, a fost clasat printre primele 10 din lume, potrivit concursului. „Effervescents du Monde a dat tonul, iar vinul moldovenesc a demonstrat încă o dată că este capabil să cucerească gusturile și inimile din întreaga lume. Suntem foarte mândri de aceste rezultate. Felicităm vinificatorii care, grație pasiunii și talentului lor, au transformat vinurile spumante în ambasadori ai excelenței”, se menționează într-o declarație a Ministerului Agriculturii. // 06.12.2024 – InfoMarket