
Noul guvern intenționează să asigure o conexiune asincronă a sistemelor de energie electrică din Moldova și România și să construiască instalații subterane de stocare a gazelor.
Acest lucru este menționat în programul noului guvern, prezentat de candidatul la funcția de prim-ministru, Natalia Gavrilița. Printre prioritățile din domeniul energetic se numără: asigurarea securității aprovizionării cu energie prin accelerarea implementării proiectului pentru construcția liniilor de transportare de înaltă tensiune de 400 kV Vulcănești-Chișinău și a unui nou tip de stație, care va asigura conexiunea asincronă dintre sistemele de energie electrică din Moldova și România, precum și modernizarea stației existente la Chișinău. De asemenea, este planificată inițierea unui proiect pentru construcția liniilor de transport electric de 400 kV Bălți-Suceava. În plus, noul Cabinet de miniștri intenționează: să îmbunătățească calitatea serviciilor de termoficare (continuarea proiectelor de îmbunătățire a eficienței sistemului de termoficare în Chișinău și Bălți (SACET Chișinău și SACET Bălți)); să ofere un cadru de reglementare atractiv pentru a crea condițiile necesare pentru dezvoltarea piețelor competitive de energie (cu rezultate în eficiența energetică, eficiența energetică a clădirilor, energie regenerabilă și energie curată); conectarea conductelor de gaz din nordul și sudul țării și lansarea proiectelor pentru construcția de depozite subterane pentru îmbunătățirea siguranței aprovizionării cu gaz; atragerea finanțării europene pentru proiecte de izolare termică a blocurilor locative pentru a reduce pierderile de căldură și cheltuielile de întreținere achitate de rezidenți. // 04.08.2021 – InfoMarket.