 
          Țânțarii, descoperiți pentru prima dată într-o țară nordică. Experții vor să afle „dacă s-au stabilit cu adevărat”
          			Trei ţânţari au fost descoperiţi pentru prima dată în Islanda, unul dintre puţinele locuri din lume unde aceste insecte nu erau încă prezente, a declarat luni un cercetător local pentru AFP, preluată de Agerpres.
Cei trei ţânţari, două femele şi un mascul, au fost descoperiţi la circa 30 de kilometri nord de capitala ţării, Reykjavik, a declarat Matthias Alfredsson, entomolog la Institutul de Ştiinţe Naturale din Islanda.
Insectele au fost colectate de pe nişte şnururi îmbibate cu vin, concepute pentru a atrage moliile, a explicat el într-un e-mail. Această metodă implică adăugarea de zahăr în vinul fiert şi scufundarea unor şnururi sau fâşii de pânză în lichid, înainte de a le agăţa în aer liber pentru a atrage insectele care iubesc zaharurile.
Toate exemplarele capturate aparţin speciei Culiseta annulata, a adăugat el. „Este vorba despre prima observare a unor ţânţari într-un mediu natural din Islanda. Un singur exemplar (al speciei) Aedes nigripes (denumirea ştiinţifică a ţânţarului-arctic – n.red.) a fost colectat în urmă cu mulţi ani într-un avion pe aeroportul din Keflavik. Din păcate, acel exemplar a fost pierdut”, a adăugat Matthias Alfredsson.
Prezenţa celor trei ţânţari ar putea „să indice o introducere recentă în ţară, poate prin intermediul navelor sau al containerelor”, consideră cercetătorul islandez.
Ţânţarii ar putea să se răspândească pe această insulă, dar o monitorizare va fi necesară la primăvară pentru a se stabili dacă „s-au stabilit cu adevărat în Islanda”, a subliniat el.
Islanda era până în prezent, alături de Antarctica, unul dintre puţinele locuri de pe planeta noastră lipsite de ţânţari. Schimbările climatice, creşterea temperaturilor, verile mai lungi şi iernile mai blânde au creat un mediu favorabil pentru răspândirea lor.
Dar, potrivit lui Matthias Alfredsson, schimbările climatice nu explică probabil descoperirea celor trei ţânţari în Islanda. „Această specie de ţânţar pare să fie bine adaptată la climatele mai reci, în principal datorită capacităţii sale de a petrece iarna, ca adulţi, în spaţii adăpostite. Acest lucru le permite să supravieţuiască iernilor lungi şi aspre, când temperaturile scad sub zero grade”, a explicat acelaşi cercetător islandez.
hotnews.ro          







