
Chișinăul găzduiește prima rundă de negocieri privind Acordul de securitate socială dintre Republica Moldova și Slovacia
Discuțiile, care vor dura până la sfârșitul acestei săptămâni, se desfășoară cu participarea experților din cadrul organismelor slovace relevante, precum și a reprezentanților Ministerului Muncii și Protecției Sociale, Ministerului Afacerilor Externe, Fondului Național de Asigurări Sociale și Consiliului Național pentru Determinarea Dizabilității și Capacității de Muncă din Moldova. În cadrul discuțiilor, părțile urmează să examineze chestiunile privind asigurarea drepturilor la pensie pentru limită de vârstă, de invaliditate și de urmaș, precum și în caz de accidente de muncă și boli profesionale pentru cetățenii moldoveni și slovaci cu reședința permanentă pe teritoriul fiecărei părți. CNAS a menționat că negocierile și semnarea acordului vor contribui la consolidarea sistemului de securitate socială și vor impulsiona cooperarea dintre autoritățile și instituțiile competente ale celor două state. // 04.02.2025 – InfoMarket