
În 9 luni curent, în Moldova au fost date în exploatare 5823 de spații de locuit, adică cu 815 (16,3%) mai mult decât în aceeași perioadă a anului trecut.
Potrivit datelor Biroului Național de Statistică, în același timp, suprafața totală a spațiilor de locuit (apartamente și case individuale), ate în exploatare în perioada ianuarie-septembrie 2021, a fost de 476,5 mii metri pătrați, iar, comparativ cu aceeași perioadă din 2020, această cifră a crescut și ea cu 20%. Conform statisticilor oficiale, în 9 luni 2021, în întreaga țară au fost date în exploatare 4382 de apartamente cu o suprafață totală de 300 de mii de metri pătrați, care este cu 13,9% mai mult în comparație cu indicatorii din aceeași perioadă a anului 2020 după numărul de apartamente (în aceeași perioadă 2020 - 3846), precum și cu 16,9% mai mult ca suprafață (256,5 mii mp). Totodată, în perioada ianuarie-septembrie 2021, au fost ate în exploatare 1.441 de case individuale cu o suprafață totală de 176,5 mii metri pătrați, care este cu 24% mai mare decât indicatorii din aceeași perioadă a anului precedent în ceea ce privește numărul de astfel de locuințe date în exploatre (un an mai devreme - 1162 unități) și cu 25,7% - în ceea ce privește suprafața (cu un an mai devreme - 140,5 mii mp). Potrivit BNS, în perioada de raport, în zonele urbane din Moldova au fost date în exploatare 4997 de unități locative (pentru aceeași perioadă a anului anterior - 4317 unități) cu o suprafață totală de 375,3 mii metri pătrați (cu un an mai devreme - 317,1 mii mp), ceea ce este cu 15,8% mai mare decât indicatorii din aceeași perioadă a anului 2020 din punct de vedere al numărului de locuințe și cu 18,4% din punct de vedere al suprafeței. În mediul rural, în perioada ianuarie-septembrie 2021, au fost date în exploatare 826 de unități locative, ceea ce este cu 19,5% mai mult decât în aceeași perioadă a anului anterior (691 de unități), iar suprafața totală a acesteia a crescut cu 26,7% - de la 79,9 mii mp în 9 luni 2020 până la 101,2 mii mp în 9 luni 2021 Totodată, majoritatea locuințelor au fost puse în funcțiune în perioada ianuarie-septembrie 2021 în mun. Chișinău - 4.665 unități (în creștere cu 14,9% față de aceeași perioadă a anului 2020) cu o suprafață totală de 343,2 mii metri pătrați (+ 17,8%). În regiunea „Nord” în ianuarie-septembrie a acestui an au fost date în exploatare 305 unități locative (-9%) cu o suprafață totală de 37,5 mii mp (+ 4,1%), în regiunea Centru - 546 unități locative (+ 26,4%) cu o suprafață totală de 62,4 mii metri pătrați (+ 33,6%), în regiunea Sud - 204 unități locative (+ 68,6%) cu o suprafață totală de 21,6 mii metri pătrați (+ 43,9%), iar în UTA Găgăuzia - 103 unități locative (creștere de 1,7 ori) cu o suprafață totală de 11,8 mii mp. (creștere de 1,5 ori). // 29.11.2021 — InfoMarket