Noutaţi

Datele privind activitatea băncilor comerciale din Republica Moldova la data de 31 Iulie, a.2025Dr. Sándor Csány: Fiind a patra ca mărime, OTP Bank din Moldova va crește atât organic, cât și prin posibile fuziuni și achizitiiȘi pare să fie un loc, dar se pare că nuScott HOCKLANDER: Pentru mine, perseverența cetățenilor moldoveni nu este doar o lecție învățată, ci și un mare exempluSorin MASLO: „Anul 2022 a fost unul de cotitură pentru Combinatul „Cricova”, cifra de afaceri a crescut cu aproape 25%” Ratele depozitelor – la maximum. Conjunctura pieței sau De ce băncile au nevoie de depozitele persoanelor fiziceValeriu LAZĂR:”Dacă statul astăzi nu va susține businessul, mâine nu va avea de la cine colecta impozite”Aeroportul din Chișinău, oglindă a statalitățiiMăsurile monetare contra inflației nemonetareBăncile, ca punct de sprijin pentru economie: au majorat profitul și se pregătesc de provocările din semestrul II din 2022Ministerul Finanțelor și investitorii de pe piața valorilor mobiliare de stat, la culmile volumului de plasarePiața bancară: emoții și cerere sportită. Nu există panicăEste oare pregătită Moldova pentru consecințele economice al războiului din țara vecinăNe așteaptă hiperinflație? Totul depinde de diagnoza corectă și tratamentul prescrisCe se întâmplă pe piața valorilor mobiliare de stat și ce atribuție la aceasta are Banca NaționalăSectorul vinicol, în prag de revoluție: Legea de profil falimentează întreprinderile?Capcană pentru piața produselor petroliereLászló DIÓSI: Foreign investments come to Moldova due to banking system stabilityCând nu sunt bani de la FMI, emitem VMS! Nikolay BORISSOV: ”Cumpărarea Moldindconbank-ului reprezintă cea mai bună achiziție de pe piața moldovenească, deși e și cea mai riscantă” Jocuri în ping-pong petrolierAnul bancar 2020 – pandemic, profitabilStraniul an 2020: smerenie, revoltă, acceptarea noii realități”Jocurile foamete” ale pieței valutareCum să îmblânzim lichiditățileVeaceslav IONIȚĂ: Guvernul a omorât businessul, dar a cochetat cu populațiaOamenii și businessul: Selecția naturală și nenaturalăAlexandru BURDEINÎI: Să fii etic în afaceri devine vitalIndicatorii macroeconomice de baza in MoldovaZilnic: Cursul de schimb valutar la toate bancile comerciale din MoldovaZilnic: Pretul PECO

Venituri suplimentare pentru femeile din Pîrlița. Află care sunt oportunitățile de angajare de care pot beneficia acestea

Venituri suplimentare pentru femeile din Pîrlița. Află care sunt oportunitățile de angajare de care pot beneficia acestea

Femeile din comuna Pîrlița, raionul Ungheni, au aflat care sunt ofertele actuale de pe piața muncii, cum se pot angaja și cum pot accesa oportunitățile curente de inițiere a unei activități generatoare de venituri. Aceasta, grație unei inițiative inedite desfășurate în localitate – Activitatea de ghidare în carieră pentru femei „Muncă Decentă și Viață Decentă pentru TINE și familia ta”. Inițiativa a avut loc miercuri, 6 aprilie, la Căminul de Cultură din localitate. La întâlnire, femeile din comună au mai descoperit care este specificul  tehnologiei de deshidratare a fructelor și legumelor, un domeniu actual, ce le poate oferi posibilități de angajare și de obținere a unor venituri suplimentare. Activitatea s-a desfășurat în cadrul proiectului „Abilitarea femeilor pentru Muncă Decentă și Viață Decentă”, implementat de Asociația Obștească „Făclia”, în baza Acordului de Colaborare cu UN Women din cadrul proiectului EVA „Promovarea egalității de gen în raioanele Cahul și Ungheni”, finanțat de Uniunea Europeană și implementat de UN Women, în parteneriat cu UNICEF Moldova!
 
La eveniment au participat reprezentanți ai Consiliului Raional Ungheni, Primăriei Pîrlița, Direcției pentru Ocuparea Forței de Muncă Ungheni, precum și antreprenori locali, care au avut ocazia să prezinte ofertele de angajare și să discute cu femeile interesate de joburile prezentate. Inițiativa a constituit un mijloc eficient de dialog între femeile care sunt în căutarea unui post de muncă și companiile care oferă oportunități de angajare, precum și organizațiile care oferă suport pentru obținerea unui loc de muncă. 
 
Angela Ciocîrlan, managera proiectului „Abilitarea Femeilor pentru Muncă Decentă și Viață Decentă”: „Acum, femeile din regiuni sunt din ce în ce mai interesate să devină independente din punct de vedere financiar, să se dezvolte profesional și chiar să inițieze propriile afaceri. De aceea, este extrem de oportună organizarea unor activități și evenimente de ghidare în carieră, mai ales pentru femeile din localitățile rurale. Este îmbucurător faptul că la întâlnirea desfășurată aici, în Pîrlița, participantele au manifestat un interes sporit pentru informațiile care le-au fost oferite, au adresat întrebări și astfel, au aflat cum pot fi ajutate în parcursul lor spre abilitare socio-economică și cum pot beneficia de oportunitățile de pe piața muncii.”
 
Activitatea de ghidare în carieră desfășurată în comuna Pîrlița a stimulat interesul femeilor participante și pentru o îndeletnicire actuală, generatoare de venituri – deshidratarea fructelor și legumelor. Specificul domeniului a fost prezentat la masterclassul organizat în cadrul activității, prin intermediul căruia au fost demonstrate particularitățile procesului de uscare a fructelor și legumelor. Iar femeile care au manifestat interes față de această activitate, au fost invitate să se înscrie la cursurile pentru femei „Educație financiară și antreprenoriat” și „Tehnologia uscării fructelor și legumelor”, lansate de Asociația Obștească „Făclia”.
 
Ludmila Castraveț, antreprenoare: „Masterclassul despre valorificarea fructelor și legumelor prin deshidratare a venit ca răspuns la solicitarea femeilor din localitate de a cunoaște metode de prelucrare simple, fără investiții mari. Am vorbit despre cum poate fi lansată o mică afacere – începând cu selectarea materiei prime și până la obținerea produselor finite. Am explicat pas cu pas procesele care transformă materia primă în produse uscate, cum poate fi organizată activitatea în propria gospodărie, cum poate fi organizat mediul de lucru și ce cunoștințe sunt necesare pentru a fabrica produse deshidratate. Partea practică a fost cea mai atractivă, deoarece participantele au văzut cum se pregătesc pentru uscare fructele și legumele, zarzavaturile și plantele verzi. Demonstrarea produselor ce pot fi obținute a fost însoțită de degustarea fiecărui produs. Participantele au înțeles care sunt etapele constituirii unei afaceri în acest domeniu și vor putea aplica în practică informațiile pentru a prelucra roada de pe lotul de lângă casă sau din propria plantație, pentru consumul personal și pentru comercializare.”
La Activitatea de ghidare în carieră pentru femei „Muncă Decentă și Viață Decentă pentru TINE și familia ta” desfășurată la Pîrlița au participat 40 de femei din localitate. 
 
Activitatea s-a desfășurat în cadrul proiectului „Abilitarea femeilor pentru Muncă Decentă și Viață Decentă”, implementat de Asociația Obștească „FĂCLIA”, în baza Acordului de Colaborare cu UN Women din cadrul proiectului EVA „Promovarea egalității de gen în raioanele Cahul și Ungheni”, finanțat de Uniunea Europeană și implementat de UN Women, în parteneriat cu UNICEF Moldova!
 

Noutați dupa tema