
Serviciul Vamal al Republicii Moldova consolidează cooperarea cu UE în domeniul securității lanțului logistic internațional
Serviciul Vamal a găzduit o misiune europeană dedicată siguranței și securității lanțului logistic internațional în cadrul Programului operatorilor economici autorizați (AEO). Evenimentul a fost organizat în cooperare cu Instrumentul de asistență tehnică și schimb de informații (TAIEX) al Comisiei Europene și a fost condus de experți ai Vămii italiene și ai Agenției vamale de stat. Principalele subiecte abordate au fost implementarea continuă a mecanismelor de monitorizare a beneficiilor deciziei privind recunoașterea reciprocă a programelor AEO între Moldova și UE, schimbul de bune practici în aplicarea standardelor de securitate, precum și dezvoltarea capacității autorității vamale naționale de a gestiona aceste procese. În cadrul seminarului, experții europeni au evaluat pozitiv compatibilitatea proceselor operaționale aplicate de Serviciul Vamal cu standardele și cerințele legislative europene, confirmând astfel angajamentul Republicii Moldova de a se integra în spațiul vamal european. Directorul Serviciului Vamal, Alexandru Iacub, a salutat intensificarea cooperării cu experții europeni, subliniind importanța strategică a acestei cooperări pentru Republica Moldova. El a menționat că parteneriatul ferm cu Uniunea Europeană în cadrul programului Operatori Economici Autorizați (AEO) reprezintă o bază importantă pentru asigurarea și facilitarea comerțului internațional. „Continuăm să lucrăm activ pentru consolidarea acestor mecanisme, astfel încât operatorii economici din Republica Moldova să beneficieze de cele mai bune practici și avantaje recunoscute la nivel european”, a spus el. În cadrul misiunii, experții europeni au efectuat și o vizită practică la un operator economic autorizat, familiarizându-se cu procedurile naționale de autorizare și beneficiile specifice obținerii acestui statut. TAIEX este instrumentul de asistență tehnică și schimb de informații al Comisiei Europene conceput pentru a sprijini armonizarea legislației și practicilor naționale cu reglementările UE. // 31.03.2025 – InfoMarket