
Din Fondul de rezervă al guvernului au fost alocate 200 mln lei pentru acordarea suportului fermierilor afectați de crizele din 2022.
O hotărâre de guvern în acest sens a fost aprobată la ședința de luni. Astfel, 200 mln lei vor fi transferate Ministerului Agriculturii pentru acordarea suportului fermierilor prin intermediul Agenției de Intervenții și Plăți în Agricultură. Premierul Dorin Recean a menționat că agrigultura beneficiază de subvenționare masivă – în acest an peste 1,7 mlrd lei. ”Vrem ca sectorul agricol să devină mai eficient și mai puțin vulnerabil față de riscuri și influențe externe. Suma oferită va ajuta o parte din fermieri să-și depășească dificultățile financiare”, a spus șeful guvernului. El a subliniat că acest ajutor este o contribuție a întregii societăți. Amintim că săptămâna trecută, guvernul a aprobat o hotărâre privind procedura de acordare a ajutorului pentru fermierii afectați de consecințele crizelor din 2022. Ajutorul unic va fi acordat micro și micilor fermieri care cultivă culturi din prima grupă - grâu, orz, ovăz, triticale - pe o suprafață de la 0,5 până la 1 500 de hectare. Cuantumul ajutorului va fi stabilit în funcție de numărul total de cereri depuse de producătorii agricoli, cu aplicarea unui coeficient de clasificare a beneficiarilor, în funcție de suprafața de teren agricol cultivată. Valoarea maximă a ajutorului pentru 1 beneficiar va fi de până la 400 mii lei. Lista beneficiarilor și cuantumul ajutorului vor fi stabilite de către Agenția de Intervenții și Plăți în Agricultură în baza cererilor depuse de micii fermieri. Se estimează că cele 200 mln de lei alocate vor susține cel puțin 3 mii de fermieri. În anul 2022, micii fermieri au fost cei mai afectați de diferite crize (deficit și creșterea prețurilor la îngrășăminte, prețurile la energie, seceta din primăvara-vara anului 2022, ieftinirea cerealelor și oleaginoaselor pe piața regională etc.). // 21.08.2023 — InfoMarket