
Producătorii agricoli care asigură conservarea și ameliorarea solurilor pot primi granturi post-investiționale de până la 10 mii de dolari.
Agenția de Intervenție și Plăți pentru Agricultură lansează al doilea apel de depunere a dosarelor în cadrul Programului de granturi post-investiționale ”Managementul durabil al terenurilor”, din cadrul Proiectului ”Agricultura Competitivă în Moldova” (MAC-P). La program pot participa producătorii agricoli care au efectuat investiții în echipamente și utilaje agricole sau în aplicarea de practici ce asigură conservarea și ameliorarea solurilor. Granturile nu vor depăși 30% din valoarea investiției în tehnologiile și metodele care asigură ameliorarea solului, iar suma maximă per beneficiar constituie 10 mii dolari. În special, prin intermediul grantului, fermierii vor fi compensați pentru cheltuielile efectuate pentru semănători, tocătoare, stropitoare, combine de recoltare (tehnologii No-Till); combinatoare pentru formarea benzilor (tehnologii Strip-Till); echipamente și sisteme de irigare; construcții hidrotehnice de captare a apei; înființarea/reabilitarea de fâșii paravânt; ameliorarea prin împădurire a terenurilor degradate; înierbarea în jurul pomilor în livezi. Cererile de finanțare pot fi depuse până în 30 iunie. Informații suplimentare pe linkurile: www.aipa.gov.md sau www.capmu.md. // 12.04.2023 - InfoMarket