
Cea de-a 5-a emisiune de obligațiuni corporative Maib cu o valoare totală de 100 milioane de euro a fost admisă pe piața reglementată a Bursei de Valori a Moldovei începând cu 22 ianuarie.
Potrivit Bursei de Valori a Moldovei, este vorba de 5 mii de obligațiuni cu o valoare nominală de 20 de mii de lei per unitate cu un termen de plasament de 3 ani. Valoarea totală a emisiunii este de 100 de milioane de lei. Rata dobânzii este flotantă, legată de rata medie ponderată a dobânzii la depozitele noi atrase în monedă națională în sectorul bancar în ansamblu, cu scadența de la 6 până la 12 luni, publicată pe pagina oficială a BNM - www.bnm.md la data respectivă înainte de prima zi a perioadei de ofertă (4,46% - pentru primele 12 cupoane) + marja fixă stabilită pentru clasa VI (1,00%). Frecvența de plată a dobânzii este de 12 ori pe an (lunar). Potrivit BVM, această emisiune de obligațiuni corporative Maib este prima în cadrul Programului de ofertă anunțat de Maib pentru perioada 04.12.2023 - 04.12.2024. În total, Maib intenționează să atragă 1 miliard de lei prin 10 emisiuni de obligațiuni de diferite clase, în valoare de 100 de milioane de lei fiecare. // 23.01.2024 – InfoMarket