
Uniunea Europeană și UNIDO sprijină dezvoltarea sectorului siguranței alimentare în Moldova printr-un proiect în valoare de 4 milioane de euro
Anunțul a fost făcută de Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor (ANSA), menționând că, începând cu anul 2023, UE sprijină Moldova în sporirea capacității naționale de monitorizare a reziduurilor din hrana pentru animale și produsele de origine animală (pesticide, medicamente de uz veterinar, contaminanți și substanțe interzise). Proiectul „Îmbunătățirea conformității cu standardele prin creșterea capacității naționale de monitorizare a reziduurilor”, implementat de Organizația Națiunilor Unite pentru Dezvoltare Industrială (UNIDO), este în strânsă coordonare cu Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor și Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare. De la lansarea proiectului, au fost depuse eforturi pentru îmbunătățirea capacității laboratoarelor ANSA, prin achiziționarea de noi echipamente, formare și sprijin pentru acreditarea metodelor necesare în vederea îmbunătățirii capacității de testare a reziduurilor de pesticide și medicamente de uz veterinar. De asemenea, a fost elaborat un studiu „Analiza capacității instituțiilor Sistemului Național de Infrastructură a Calității și a cererii pentru serviciile acestora în lanțurile valorice ale cărnii, păsărilor și produselor lactate din Moldova”. Aceste studii vor contribui la elaborarea planurilor de acțiuni și a foilor de parcurs adaptate la nevoile specifice ale Republicii Moldova, susținând eforturile de îndeplinire a prevederilor Acordului de Liber Schimb Aprofundat și Cuprinzător (DCFTA) și pregătirea pentru aderarea la piața unică a UE. Proiectul UNIDO va fi implementat în termen de 2 ani și are un buget de aproximativ 4 milioane EUR. Acesta sprijină o serie de cadre strategice, inclusiv Pactul verde pentru Europa și strategia Farm2Fork. Proiectul este aliniat la Programul de țară al ONUDI pentru Moldova 2019-2023 și la Programul-cadru al ONU de cooperare pentru dezvoltare durabilă 2023-2027 // 01.11.2024 – InfoMarket