
BNM elaborează, cu sprijinul IFC, Taxonomia (nomenclator) pentru orientarea investițiilor către activități economice ecologice
Potrivit Băncii Naționale a Moldovei, Această inițiativă se desfășoară în contextul angajamentelor asumate de Republica Moldova în procesul de aderare la Uniunea Europeană, inclusiv în ceea ce privește alinierea la standardele europene de mediu și sustenabilitate. O taxonomie pentru finanțare durabilă reprezintă un sistem de clasificare care definește criterii clare pentru identificarea activităților economice considerate durabile din punct de vedere al mediului. Acest sistem este crucial pentru a ghida investițiile către proiecte și companii care contribuie la protecția mediului, reducerea emisiilor de carbon și utilizarea eficientă a resurselor. Totodată, taxonomia contribuie la prevenirea practicilor de tip „greenwashing” – promovarea falsă a unei imagini ecologice. Recent, au fost organizate întâlniri cu reprezentanți ai Grupului consultativ pentru finanțare durabilă, ai sectorului financiar și ai echipei de proiect IFC pentru Finanțare Durabilă în Moldova pentru a discuta versiunea preliminară a taxonomiei. Grupul consultativ reunește reprezentanți ai BNM, Comisiei Naționale a Pieței Financiare (CNPF), ai ministerelor de profil: Ministerul Dezvoltării Economice și Digitalizării, Finanțelor, Mediului, Energiei, Agriculturii și Industriei Alimentare, Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Muncii și Protecției Sociale și ai Asociației Băncilor din Moldova. Activitatea sa se desfășoară în baza unui Memorandum de Înțelegere semnat între Guvernul Republicii Moldova, BNM și CNPF privind dezvoltarea unui cadru pentru finanțare durabilă și responsabilă. Pe parcursul ședințelor, au fost prezentate componentele de bază ale taxonomiei, au fost discutate provocările practice privind implementarea acesteia și înaintate propuneri de ajustare a documentului, pentru a asigura o aplicare eficientă și armonizată a acestuia cu standardele internaționale și realitățile locale. Ca pas următor, actul normativ privind taxonomia verde urmează a fi finalizat și supus consultărilor publice. „BNM își reafirmă angajamentul de a sprijini inițiativele care contribuie la dezvoltarea durabilă a economiei și a sectorului financiar. Elaborarea și consultarea taxonomiei pentru finanțare durabilă reprezintă un pas important pentru a crea un cadru clar și eficient care să încurajeze investițiile responsabile și să asigure transparență și coerență în procesul de alocare a capitalului”, subliniază guvernatoarea BNM, Anca Dragu. Banca Națională va continua dialogul cu părțile interesate și va susține eforturile de finalizare și implementare a taxonomiei, în conformitate cu bunele practici europene și internaționale. Proiectul IFC pentru Finanțare Durabilă în Moldova, susținut de Facilitatea pentru Servicii de Consultanță în domeniul Climatului Investițional (FIAS), va contribui în următorii trei ani și jumătate la promovarea dezvoltării cadrului pentru finanțare durabilă în Moldova.// 21.07.2025 — InfoMarket