
Valoarea totală a finanțării pentru Moldova în cadrul Fondului de stabilitate și creștere a fost majorată de la 1,8 miliarde de euro la 1,9 miliarde de euro, iar aceste 100 de milioane de euro suplimentare includ și 60 de milioane de euro de asistență pentru Transnistria
Anunțul a fost făcut de eurodeputatul Siegfried Mureșan, co-președintele Comisiei parlamentare pentru Asocierea Moldova-UE și co-raportor al Parlamentului European pentru Planul de Creștere Economică pentru Moldova. Acesta a scris pe pagina sa de socializare că, după 3 luni de negocieri strânse, aseară a fost posibil să se ajungă la un acord între Parlamentul European, Consiliul UE și Comisia Europeană privind adoptarea Fondului de stabilitate și creștere pentru Moldova, iar acest acord conține trei vești bune pentru Moldova. „În primul rând, am reușit să finalizăm negocierile mai repede decât alte dosare similare adoptate până acum. Acest acord va fi supus unui vot formal în cadrul sesiunii plenare a Parlamentului European din martie, iar legea va intra în vigoare imediat. Acest lucru va permite ca primele fonduri să ajungă în Moldova cel târziu în luna mai. În al doilea rând, la propunerea mea, am reușit să creștem prefinanțarea pentru Moldova cu peste 200 de milioane de euro. Acestea sunt fonduri care vor ajunge în Moldova la scurt timp după intrarea în vigoare a mecanismului. Comisia Europeană a propus inițial o prefinanțare de 7 % din suma inițială de 1,8 miliarde de euro. La propunerea mea, am obținut o creștere a prefinanțării la 18 la sută, ceea ce înseamnă o creștere a valorii prefinanțării cu peste 200 de milioane de euro, la peste 300 de milioane de euro”, a spus Siegfried Mureșan. În al treilea rând, a mai spus el, s-a putut realiza și o creștere a valorii totale a finanțării cu 100 de milioane de euro, de la 1,8 miliarde de euro la 1,9 miliarde de euro. Aceste 100 de milioane de euro includ și ajutorul de 60 de milioane de euro pentru regiunea transnistreană, anunțat de Comisia Europeană în ianuarie. „Aceasta este o creștere importantă pentru Moldova, care are nevoie de sprijin maxim pentru dezvoltarea economică, pentru a-și dezvolta infrastructura, pentru a moderniza drumurile, școlile, spitalele și pentru a depăși consecințele economice ale șantajului Rusiei privind livrările de gaze. UE este în siguranță doar dacă Moldova este în siguranță. Prin aprobarea rapidă a acestui fond, UE arată că înțelege acest lucru și este unită în a ajuta Moldova să lupte împotriva atacurilor externe, să îmbunătățească nivelul de trai al oamenilor și să continue pe calea europeană”, a declarat Siegfried Mureșan. // 20.02.2025 – InfoMarket