Maib – partener strategic al campaniei naționale de solidaritate „Ghiozdanul cu Viitor”, organizată de Fundația de Binefacere Caritas Moldova
Există copii care numără zilele până la începutul școlii. Și există copii care numără rechizitele școlare pe care încă nu le au. Pentru mulți dintre ei, un ghiozdan nou înseamnă mai mult decât caiete, creioane sau manuale. Înseamnă să intre în clasă cu fruntea sus. Să nu se simtă diferiți. Să creadă că visurile lor merită aceeași șansă.
La maib credem că educația deschide drumuri, iar fiecare copil merită să pornească pe acest drum cu încredere. Din acest motiv, maib a decis să susțină în calitate de partener strategic cea de-a X-a ediție a campaniei naționale „Ghiozdanul cu Viitor”, organizată de Caritas Moldova, donând 200 ghiozdane.
În perioada 23 iulie – 15 august, campania își propune să asigure 500 de copii din familii vulnerabile din întreaga țară cu ghiozdane și papetăria necesară pentru școală. Sunt copii pentru care începutul anului școlar vine, de multe ori, cu emoții, dar și cu grija că nu vor avea cele necesare pentru a învăța.
Doina Fetco, Director Marketing la maib, a menționat:
„Un copil care merge la școală cu încredere are mai mult curaj să învețe, să viseze și să creadă în propriul viitor. Uneori, un gest aparent simplu poate face o diferență uriașă. Ne bucurăm să fim alături de Caritas Moldova în această inițiativă și îi invităm pe toți cei care pot să contribuie să o facă. La maib susținem inițiativele care creează oportunități reale și îi ajută pe copii să își descopere potențialul, indiferent de locul în care s-au născut sau de provocările pe care le întâmpină.”
Desfășurată cu sloganul „Tu îl umpli cu rechizite. Caritas Moldova îl umple cu speranță”, campania aduce împreună oameni și companii care cred că niciun copil nu ar trebui să renunțe la educație din cauza lipsurilor materiale.
Edward Lucaci, Director executiv Caritas Moldova, a subliniat:
„Pentru un copil dintr-o familie aflată în impas, un ghiozdan nou nu înseamnă doar caiete și creioane, ci un pas concret spre menținerea în sistemul educațional și o șansă la o viață mai bună. Prin sprijinul comunității și al partenerilor noștri, putem transforma teama acestor copii în încredere.”
Fiecare donație înseamnă mai mult decât câteva rechizite. Înseamnă o dimineață în care un copil pleacă spre școală cu zâmbetul pe buze. Contribuție financiară ajută la achiziționarea rechizitelor necesare. Donațiile pot fi făcute direct pe platforma securizată www.caritas.md.
Prin portofoliul său de responsabilitate socială corporativă, maib susține educația, promovează educația financiară și contribuie la incluziunea socială, având convingerea că atunci când un copil primește șansa de a învăța, întreaga societate are de câștigat.
Tu conduci. maib







