Noutaţi

Datele privind activitatea băncilor comerciale din Republica Moldova la data de 31 Iulie, a.2025Dr. Sándor Csány: Fiind a patra ca mărime, OTP Bank din Moldova va crește atât organic, cât și prin posibile fuziuni și achizitiiȘi pare să fie un loc, dar se pare că nuScott HOCKLANDER: Pentru mine, perseverența cetățenilor moldoveni nu este doar o lecție învățată, ci și un mare exempluSorin MASLO: „Anul 2022 a fost unul de cotitură pentru Combinatul „Cricova”, cifra de afaceri a crescut cu aproape 25%” Ratele depozitelor – la maximum. Conjunctura pieței sau De ce băncile au nevoie de depozitele persoanelor fiziceValeriu LAZĂR:”Dacă statul astăzi nu va susține businessul, mâine nu va avea de la cine colecta impozite”Aeroportul din Chișinău, oglindă a statalitățiiMăsurile monetare contra inflației nemonetareBăncile, ca punct de sprijin pentru economie: au majorat profitul și se pregătesc de provocările din semestrul II din 2022Ministerul Finanțelor și investitorii de pe piața valorilor mobiliare de stat, la culmile volumului de plasarePiața bancară: emoții și cerere sportită. Nu există panicăEste oare pregătită Moldova pentru consecințele economice al războiului din țara vecinăNe așteaptă hiperinflație? Totul depinde de diagnoza corectă și tratamentul prescrisCe se întâmplă pe piața valorilor mobiliare de stat și ce atribuție la aceasta are Banca NaționalăSectorul vinicol, în prag de revoluție: Legea de profil falimentează întreprinderile?Capcană pentru piața produselor petroliereLászló DIÓSI: Foreign investments come to Moldova due to banking system stabilityCând nu sunt bani de la FMI, emitem VMS! Nikolay BORISSOV: ”Cumpărarea Moldindconbank-ului reprezintă cea mai bună achiziție de pe piața moldovenească, deși e și cea mai riscantă” Jocuri în ping-pong petrolierAnul bancar 2020 – pandemic, profitabilStraniul an 2020: smerenie, revoltă, acceptarea noii realități”Jocurile foamete” ale pieței valutareCum să îmblânzim lichiditățileVeaceslav IONIȚĂ: Guvernul a omorât businessul, dar a cochetat cu populațiaOamenii și businessul: Selecția naturală și nenaturalăAlexandru BURDEINÎI: Să fii etic în afaceri devine vitalIndicatorii macroeconomice de baza in MoldovaZilnic: Cursul de schimb valutar la toate bancile comerciale din MoldovaZilnic: Pretul PECO

Premieră națională: a fost lansată „Busola Electorală” – primul instrument digital neutru și apolitic care sprijină alegătorii să voteze informat

Premieră națională: a fost lansată „Busola Electorală” – primul instrument digital neutru și apolitic care sprijină alegătorii să voteze informat

Pentru prima dată în Republica Moldova, cetățenii au la dispoziție aplicația „Busola Electorală” – un ghid digital obiectiv, care aduce mai multă transparență în procesul electoral și îi ajută pe alegători să înțeleagă mai bine oferta politică actuală.

„Busola Electorală” compară opiniile personale ale alegătorului cu programele și valorile partidelor și candidaților înscriși în cursa electorală, transformând procesul de alegere într-un exercițiu civic simplu și clar. Scopul principal al platformei este de a consolida participarea democratică, sprijinind cetățenii să ia decizii informate.
Aplicația reprezintă o inițiativă inovatoare de educație civică digitală, aliniată la bunele practici internaționale, și devine astfel primul instrument civic, apolitic și neutru, în format digital, din Republica Moldova.
„Busola Electorală” este implementată de un consorțiu de fundații politice germane – Friedrich-Ebert-Stiftung, Konrad-Adenauer-Stiftung, Friedrich-Naumann-Stiftung, Heinrich-Böll-Stiftung, Hanns-Seidel-Stiftung – împreună cu National Democratic Institute (NDI), International Republican Institute (IRI) și în parteneriat cu compania olandeză Kieskompas BV, furnizor specializat în dezvoltarea de aplicații de consiliere electorală. 
Evenimentul de lansare a avut loc marți, 2 septembrie 2025, la Chișinău, reunind partenerii și experții implicați în proiect.

Felix Hett, Reprezentant FES în Ucraina și Republica Moldova: „Busola este un navigator prin peisajul politic, este un instrument neutru care ajută cetățenii moldoveni să ia o decizie - precum Google Maps, sau mai degrabă o hartă deschisă a străzilor, deoarece codul sursă este transparent. Busola arată nivelul tău de acord sau dezacord cu programele partidelor politice și te ajută să afli de ce un partid politic are o poziție sau alta - sursele sunt transparente. Și dacă nu ești de acord cu interpretarea sursei, neapărat, anunță-ne, suntem deschiși la discuții și gata să schimbăm evaluarea, dacă oferi argumente convingătoare”.

Ana Mihailov, directoare FES Moldova: „În acest proiect am ponit de la premisa că într-un context politic confuz precum este cel din Republica Moldova, alegătorii au nevoie să fie ghidați ca să înțeleagă mai bine care sunt concurenții electorali, care este oferta lor politică și care dintre concurenții electorali sunt mai aproape de valorile și convingerile lor. Busola electorală își mai propune să stimuleze dezbateri pe subiecte cu adevărat importante pentru societatea moldovenească, subiecte care deseori sunt evitate de către partidele politice, mai ales în campanii electorale. Suntem la prima iterație a acestui proiect, deși Busola Electorală este cunoscută la nivel global, fiind implementată în peste 50 de țări, dar putem trage deja niște concluzii – unele partide, jucători importanți pe scena politică din Moldova, au preferat să nu completeze chestionarul, evitând astfel să ofere răspunsuri tranșante la subiecte de actualitate și de interes pentru cetățeni. Sperăm ca la următoarele ediții să avem concurenți electorali mai responsabili în acest sens, iar Busola să stimuleze dezbateri pe subiecte cu adevărat importante pentru cetățenii din Republica Moldova.”

Oscar Moreda Laguna, reprezentant Kieskompas BVa: „ „Kieskompas, fondată în 2006 la Vrije Universiteit Amsterdam, dezvoltă aplicații de consiliere a votului și realizează cercetări electorale bazate pe obiectivitate și transparență. Prin faptul că utilizatorii răspund la aproximativ 35 de afirmații, rezultatele sunt reprezentate pe două axe – stânga economică – dreapta economică și progresist–conservator –, iar pozițiile partidelor sunt validate de experți. Activă în peste 40 de țări, Kieskompas colaborează cu mass-media pentru a face datele accesibile publicului și contribuie la cercetarea științifică și la consolidarea implicării democratice la nivel global.”

Cum funcționează „Busola Electorală”?
„Busola Electorală” se bazează pe un chestionar online cu 35 de întrebări despre teme esențiale pentru societate – economie, educație, sănătate, politică externă, drepturile omului și mediu. În câteva minute, utilizatorii primesc un rezultat vizual personalizat, care arată cât de apropiate sunt convingerile lor de pozițiile concurenților electorali.
„Busola Electorală” oferă alegătorilor un reper clar, neutru și apolitic, fără a recomanda partide sau candidați, oferă explicații privind metodologia de selecție, compară programele electorale și garantează confidențialitatea răspunsurilor.
Totodată,  programele partidelor politice au fost incluse pe baza unor criterii bine definite și transparente. În primul rând, formațiunile trebuie să fie înregistrate la CEC și să respecte cadrul constituțional. În al doilea rând, contează relevanța electorală: sunt eligibile partidele cu reprezentare parlamentară actuală sau cele care au obținut minimum 1% la alegerile prezidențiale din 2024, 3% la unul dintre nivelurile APL la alegerile locale în 2023 sau cel puțin 2% în medie la ultimele trei sondaje. Totodată, a fost luată în considerare afilierea la un grup politic european.
La această etapă, proiectul prevede și un mecanism de contestare, pentru a asigura corectitudinea și echitatea în procesul de selecție.

„Busola Electorală” este accesibilă tuturor, inclusiv tinerilor, cetățenilor din diasporă și celor indeciși – transformând procesul de vot într-o experiență mai clară și responsabilă.
„Busola Electorală” nu înlocuiește procesul electoral și nu substituie rolul Comisiei Electorale Centrale, rămânând un instrument civic independent și de încredere.

„Busola Electorală” este disponibilă gratuit online, pe www.busolamea.md, până la alegerile din 28 septembrie 2025.

Noutați dupa tema