Noutaţi

Datele privind activitatea băncilor comerciale din Republica Moldova la data de 31 Iulie, a.2025Dr. Sándor Csány: Fiind a patra ca mărime, OTP Bank din Moldova va crește atât organic, cât și prin posibile fuziuni și achizitiiȘi pare să fie un loc, dar se pare că nuScott HOCKLANDER: Pentru mine, perseverența cetățenilor moldoveni nu este doar o lecție învățată, ci și un mare exempluSorin MASLO: „Anul 2022 a fost unul de cotitură pentru Combinatul „Cricova”, cifra de afaceri a crescut cu aproape 25%” Ratele depozitelor – la maximum. Conjunctura pieței sau De ce băncile au nevoie de depozitele persoanelor fiziceValeriu LAZĂR:”Dacă statul astăzi nu va susține businessul, mâine nu va avea de la cine colecta impozite”Aeroportul din Chișinău, oglindă a statalitățiiMăsurile monetare contra inflației nemonetareBăncile, ca punct de sprijin pentru economie: au majorat profitul și se pregătesc de provocările din semestrul II din 2022Ministerul Finanțelor și investitorii de pe piața valorilor mobiliare de stat, la culmile volumului de plasarePiața bancară: emoții și cerere sportită. Nu există panicăEste oare pregătită Moldova pentru consecințele economice al războiului din țara vecinăNe așteaptă hiperinflație? Totul depinde de diagnoza corectă și tratamentul prescrisCe se întâmplă pe piața valorilor mobiliare de stat și ce atribuție la aceasta are Banca NaționalăSectorul vinicol, în prag de revoluție: Legea de profil falimentează întreprinderile?Capcană pentru piața produselor petroliereLászló DIÓSI: Foreign investments come to Moldova due to banking system stabilityCând nu sunt bani de la FMI, emitem VMS! Nikolay BORISSOV: ”Cumpărarea Moldindconbank-ului reprezintă cea mai bună achiziție de pe piața moldovenească, deși e și cea mai riscantă” Jocuri în ping-pong petrolierAnul bancar 2020 – pandemic, profitabilStraniul an 2020: smerenie, revoltă, acceptarea noii realități”Jocurile foamete” ale pieței valutareCum să îmblânzim lichiditățileVeaceslav IONIȚĂ: Guvernul a omorât businessul, dar a cochetat cu populațiaOamenii și businessul: Selecția naturală și nenaturalăAlexandru BURDEINÎI: Să fii etic în afaceri devine vitalIndicatorii macroeconomice de baza in MoldovaZilnic: Cursul de schimb valutar la toate bancile comerciale din MoldovaZilnic: Pretul PECO

Primul moldovean nominalizat pentru „Forbes under 30” la categoria healthtech este câștigătorul Startup World Cup Moldova 2025!

Primul moldovean nominalizat pentru „Forbes under 30” la categoria healthtech este câștigătorul Startup World Cup Moldova 2025!

Cele mai îndrăznețe idei, cele mai sclipitoare minți și cele mai ambițioase viziuni s-au întâlnit la Moldova Startup Summit 2025. Din zeci de echipe înscrise în Competiția Națională de Pitching – Startup World Cup Moldova, doar 10 au ajuns în marea finală. Pe scena competiției a strălucit Gleb Babii, un tânăr de doar 25 de ani, fondatorul și CEO-ul Aspect Health – un startup revoluționar în domeniul healthtech, care propune o soluție ce poate schimba radical viața femeilor și modul în care abordăm sănătatea. Gleb va reprezenta Moldova la nivel global, pe scena Startup World Cup de la San Francisco, în fața celor mai mari investitori și lideri din inovație, luptând pentru marele premiu de 1.000.000 de dolari. Și nu doar atât: Gleb Babii este și cel mai tânăr moldovean nominalizat vreodată în topul Forbes Under 30, devenind primul reprezentant din țara noastră în prestigioasa categorie globală în domeniul Healthcare.

Gleb Babii, fondator & CEO, Aspect Health: „Când ești la început, nu dispui de resurse mari pentru promovare, iar astfel de evenimente îți oferă exact acel spațiu de vizibilitate de care ai nevoie. Pentru mine, este cu atât mai valoros faptul că această oportunitate apare chiar în Moldova. Fondatorii din regiunea noastră se confruntă adesea cu dificultăți în a ajunge în fața investitorilor internaționali, iar eu nu fac excepție. De aceea sunt extrem de recunoscător să pot discuta cu oameni-cheie din industrie și, mai ales, să am șansa de a reprezenta Moldova pe scena principală de la San Francisco.”

Aspect Health este un startup dedicat sănătății hormonale feminine creat în urmă cu câțiva ani. Prin combinarea tehnologiilor de ultimă generație cu inteligența artificială și coachingul personalizat, soluția oferă programe unice, adaptate fiecărei femei.  Cu ajutorul dispozitivelor purtabile sunt oferite date personalizate în timp real, care ajută femeile să înțeleagă și să gestioneze dezechilibrele hormonale.

Gleb Babii, fondator și CEO al start-up-ului Aspect Health:  „Modelul nostru de inteligență artificială oferă recomandări personalizate și precise privind alimentația, somnul și alte obiceiuri de viață, adaptate nevoilor individuale și afecțiunilor specifice. Aspect Health sprijină femeile în atingerea obiectivelor lor de sănătate — fie că este vorba despre echilibrarea hormonală, pierderea în greutate, gestionarea acneei sau creșterea șanselor de a rămâne însărcinate. În prezent activăm exclusiv în Statele Unite, unde am înregistrat o creștere spectaculoasă: de la venituri de 300.000 de dolari la peste 3 milioane în doar 10 luni.”

10 startup-uri, un singur vis: inovații care pot schimba în bine viitorul
Cele 10 start-up-uri finaliste au adus pe scenă soluții inovatoare, din domenii diverse – de la asistență medicală și coaching, până la muzică. Fiecare echipă a propus idei care abordează probleme reale și aduc un suflu proaspăt în ecosistemul antreprenorial. Cu sprijinul mentorilor și în urma sesiunii „Investors Pitching”, aceste start-up-uri nu doar că și-au consolidat încrederea, ci și-au clarificat direcția de dezvoltare și au deschis uși importante către potențiale finanțări și colaborări strategice.

Ana Valiuli, reprezentant SONR - start-up ce deține 2 produse tech ce sunt comercializate în 65 de țări: „ Din punctul meu de vedere, aceste competiții sunt foarte importante, pentru că, în primul rând, ai posibilitatea să întâlnești oameni cu același mindset ca tine, să interacționezi cu investitori și să le arăți ce creezi și cum creezi. Și poate, cel mai important aspect, este acela de a motiva alți oameni care încă nu și-au lansat propriul start-up – să le oferi oportunitatea de a vedea că Moldova poate fi pusă pe harta internațională. Un startup care s-a născut în Moldova nu înseamnă un startup care aici se oprește. Putem mai mult, am demonstrat deja acest lucru și vom continua să ne construim viitorul și să creștem și mai mult.”

Printre membrii juriului s-au numărat experți în tehnologie și investitori cu experiență internațională, pasionați de viitorul startupurilor din regiune.

Irina Mishka, membră a juriului, manageră investiții la „4K Investment”: „Cred că apetitul investitorilor internaționali pentru țări mai mici, precum Moldova, și pentru această parte a Europei s-a schimbat în ultimii ani. Vedem din ce în ce mai mult talent care s-a dezvoltat cu adevărat, fiind expus la companii mari, iar mulți dintre acești profesioniști aleg acum să lanseze propriile start-up-uri. Această dinamică a contribuit semnificativ la dezvoltarea talentului în regiune. Drept urmare, investitorii recunosc oportunitatea – observă produse extrem de inovatoare, cu potențial global, care pot fi create aici cu costuri mai mici și un grad mai mare de flexibilitate.”

Sprijinul oferit în cadrul Moldova Startup Summit deschide uși reale pentru fondatori: acces la hub-uri internaționale de start-up-uri, sesiuni exclusive de mentorat cu experți de top din industrie și oportunitatea de a impresiona investitori globali. Este mai mult decât un eveniment – este o rampă de lansare pentru start-up-uri cu ambiții mari și creștere sustenabilă.

Olga Melniciuc, CEO Fundația „Startup Moldova”:„Cred că impactul acestui summit este unul major. Pentru unii, astfel de evenimente pot părea doar o vitrină de rezultate, dar pentru noi înseamnă mult mai mult. Da, arătăm ce am realizat în ultimul an, și avem cu ce ne mândri – mai mulți parteneri implicați, mai multe start-upuri, soluții concrete, locuri de muncă create și fondatori care nu mai vorbesc doar despre idei, ci despre cifre și creștere reală. Prin acest summit, am demonstrat că ecosistemul nostru are un potențial enorm. Acesta nu este doar un succes al Fundației „Startup Moldova”, ci al întregului ecosistem: organizațiile cu care colaborăm, partenerii corporativi și instituționali, investitorii care cred în potențialul Moldovei. Când ei cred, și noi credem – și avem ce arăta. Iar anul viitor, sunt convinsă că vom merge și mai sus.”
 
Summitul a reunit cca 1200 de participanți, speakeri și investitori din 30 de țări cu scopul de a oferi oportunități valoroase de conectare, schimb de idei și inspirație pentru fondatori de startup-uri, antreprenori în căutare de finanțare, profesioniști din domeniul afacerilor, investitori sau pur și simplu pasionați de tehnologie, care au vrut să afle cele mai noi tendințe la nivel global. 
 
*******
Startup Moldova Summit a fost organizat cu sprijinul financiar al proiectului EU4Innovation East, finanțat de Uniunea Europeană, co-finanțat de Guvernul Franței și implementat de Expertise France, precum și cu susținerea financiară a Institutul European de Inovare și Tehnologie (EIT), a Guvernului Suediei, UMAEF și a Guvernului Elveției și organizației Helvetas, prin proiectul OPTIM.
 
Parteneri: Orange Systems, Inotek, Evolve4GE, UN WOMEN, Turkish Airlines, maib, Dorna, Holovision, Double Studio, Radacini, BeSweet, Pitching Masterclass By Vidar Andersen, Toreco
 
Parteneri comunitari: MITP, Agenția de Investiții din Moldova, Plug and Play, EBAN, XY, Dreamups, Yep! Moldova, Technovator, Glia Impact Hub, BAM Business Angels Moldova, Mozaic, RoStartUp, Rubik Hub, ROTSA, Launch Romania, How to Web, RePatriot, Sigmoid, EIT Digital, EIT Food, EIT Health, We4Health
 
Parteneri media: Clear Story International, Yellow Business Pages, Simpals, Point.md, Știri.md, Diez.md, Agora.md, Business Class, Journo Birds, Independent News, TechDoor, ItKey Media, Finanțare.ro
 
Aflați mai multe detalii despre eveniment, accesând link-ul: https://summit2025.startupmoldova.digital/
 
Poze pentru presă : https://drive.google.com/drive/folders/13Sj1dD2JnuLduPlnz_45zi2-Tbonxgu1
 
 

Noutați dupa tema