Unul dintre cele mai fierbinţi subiecte de discuţie din ultimi ani, inclusiv din ultima perioadă, este cel al terenurilor agricole din Republica Moldova, mai bine zis posibilitatea ca străinii să le poată cumpăra. Acest subiect apare cu regularitate în prim plan şi, tradiţional deja, provoacă dispute aprinse. Ultima dispută de acest fel s-a axat pe faptul că, aderând la Uniunea Europeană, Republica Moldova va trebui să elimine restricţia legislativă care interzice în prezent vânzarea terenurilor către străini, deoarece piaţa funciară comunitară este unică. Cel mai grav este că mulţi îşi dau cu părerea dacă trebuie sau nu să aibă dreptul străinii să cumpere terenuri agricole în Moldova, dar prea puţini încearcă să intre în esenţa problemei şi să o trateze în întreaga sa complexitate.
Astăzi, putem constata că starea agriculturii Republicii Moldova lasă mult de dorit, iar perspectivele din continuare sunt destul de sumbre. Numai anul trecut agricultura din Republica Moldova a înregistrat o diminuare de 14,6%. Tendinţele care se prefigurează şi prognozele pentru acest an sunt şi mai sumbre. Specialiştii consideră că îngheţurile de primăvară au afectat deja serios agricultura, iar seceta prognozată pentru vară face situaţia şi mai complicată. Ecologiştii trag un semnal de alarmă şi ne previn că schimbările climatice prin care vom trece în anii următori impun noi abordări. Acestea se cer şi în agricultură. Factorii decizionali deja al doilea an vorbesc că e nevoie de o nouă abordare în selectarea culturilor agricole şi cultivarea lor după specificul diferitor zone din Republica Moldova. Iar toate aceste noi abordări necesită investiţii. Fermierii locali nu dispun de mijloace suficiente pentru a le face. Ei abia de leagă tei de curmei, supravieţuind de la un sezon la altul. Statul, de asemenea, nu are bani suficienţi pentru a susţine investiţiile în agricultură. Apropo, bugetul Ministerului Agriculturii şi Industriei Alimentare s-a diminuat în ultimii patru ani cu circa 200 milioane lei. De fiecare dată când protestează fermierii, statul abia de găseşte câteva zeci de milioane de lei pentru a-i ajuta măcar cât de cât. E clar că în aceste condiţii nu poate fi vorba de careva investiţii serioase susţinute de stat – maximum nişte subvenţii neesenţiale.
În această situaţie, s-ar părea că unica soluţie salvatoare o pot oferi capitalurile atrase din exterior în agricultura Republicii Moldova. Dar aici apare problema menţionată în debutul acestui material – străinii nu pot cumpăra terenuri agricole în Moldova şi, evident, nu au nici un interes să facă investiţii în aceste condiţii. S-ar părea că cercul se închide şi ajungem să constatăm că majoritatea fermierilor locali nu au bani pentru investiţii, statul nu are posibilităţi reale de a susţine investiţiile în agricultură, potenţialii investitorii străini sunt împiedicaţi de norma legală în vigoare să vină pe piaţa Republicii Moldova, iar între timp agricultura moare, inclusiv ca urmare a schimbărilor climatice ce au loc.
O soluţie, totuşi, există – e nevoie de o strategie naţională specială pentru atragerea investiţiilor străine în agricultură. Da, cel puţin la această etapă, nu pot fi vândute terenuri agricole străinilor. Dar acestora le pot fi asigurate condiţii foarte bune de arendare a terenurilor pe un termen semnificativ – 20-25 de ani. Aceasta i-ar motiva să facă investiţii, având şi garanţia că le pot recupera. Sau strategia la care m-am referit le poate oferi anumite facilităţi fiscale şi de alt ordin potenţialilor investitori străini în agricultura locală. De asemenea, Strategia respectivă poate prevedea noi formule de constituire a parteneriatelor între fermierii locali şi investitorii străini. Acestea sunt doar câteva exemple care arată că, în principiu, soluţii pot fi identificate astfel încât şi lupul să fie sătul, şi oaia întreagă. Adică, să fie atrase investiţii străine în agricultură, terenurile rămânând exclusiv proprietate a cetăţenilor Republicii Moldova. Mai ales că Moldova, chiar dacă va adera la UE, va putea solicita o perioadă de tranziţie până va deveni parte a pieţei comunitare funciare unice, aşa cum a făcut Bulgaria, România, Croaţia, Ungaria. Însă, pentru ca aceste soluţii să fie implementare, e nevoie de viziune şi de voinţă. Trebuie ca toţi să coboare de pe baricade (şi cei care pledează pentru interzicerea vânzării terenurilor străinilor, şi cei care cred că această interdicţie ar trebui eliminată) şi să înţeleagă că între două opţiuni radicale, există şi o a treia – moderată, civilizată şi care poate genera eficienţă.