Noutaţi

Datele privind activitatea băncilor comerciale din Republica Moldova la data de 31 Iulie, a.2025Dr. Sándor Csány: Fiind a patra ca mărime, OTP Bank din Moldova va crește atât organic, cât și prin posibile fuziuni și achizitiiȘi pare să fie un loc, dar se pare că nuScott HOCKLANDER: Pentru mine, perseverența cetățenilor moldoveni nu este doar o lecție învățată, ci și un mare exempluSorin MASLO: „Anul 2022 a fost unul de cotitură pentru Combinatul „Cricova”, cifra de afaceri a crescut cu aproape 25%” Ratele depozitelor – la maximum. Conjunctura pieței sau De ce băncile au nevoie de depozitele persoanelor fiziceValeriu LAZĂR:”Dacă statul astăzi nu va susține businessul, mâine nu va avea de la cine colecta impozite”Aeroportul din Chișinău, oglindă a statalitățiiMăsurile monetare contra inflației nemonetareBăncile, ca punct de sprijin pentru economie: au majorat profitul și se pregătesc de provocările din semestrul II din 2022Ministerul Finanțelor și investitorii de pe piața valorilor mobiliare de stat, la culmile volumului de plasarePiața bancară: emoții și cerere sportită. Nu există panicăEste oare pregătită Moldova pentru consecințele economice al războiului din țara vecinăNe așteaptă hiperinflație? Totul depinde de diagnoza corectă și tratamentul prescrisCe se întâmplă pe piața valorilor mobiliare de stat și ce atribuție la aceasta are Banca NaționalăSectorul vinicol, în prag de revoluție: Legea de profil falimentează întreprinderile?Capcană pentru piața produselor petroliereLászló DIÓSI: Foreign investments come to Moldova due to banking system stabilityCând nu sunt bani de la FMI, emitem VMS! Nikolay BORISSOV: ”Cumpărarea Moldindconbank-ului reprezintă cea mai bună achiziție de pe piața moldovenească, deși e și cea mai riscantă” Jocuri în ping-pong petrolierAnul bancar 2020 – pandemic, profitabilStraniul an 2020: smerenie, revoltă, acceptarea noii realități”Jocurile foamete” ale pieței valutareCum să îmblânzim lichiditățileVeaceslav IONIȚĂ: Guvernul a omorât businessul, dar a cochetat cu populațiaOamenii și businessul: Selecția naturală și nenaturalăAlexandru BURDEINÎI: Să fii etic în afaceri devine vitalIndicatorii macroeconomice de baza in MoldovaZilnic: Cursul de schimb valutar la toate bancile comerciale din MoldovaZilnic: Pretul PECO

Deputat PAS, despre interzicerea produselor de tutun: Dacă sunt în statele vecine, ne vom trezi cu contrabandă

Deputat PAS, despre interzicerea produselor de tutun: Dacă sunt în statele vecine, ne vom trezi cu contrabandă

Interzicerea pliculețelor de nicotină, o nouă categorie de produse fără fum, a generat dezbateri intense în Parlament. În timp ce reprezentanții Ministerului Sănătății susțin că pliculețele cu nicotină trebuie interzise în Republica Moldova, pentru că impactul acestora asupra sănătății este incert, unii deputați și experți susțin că restricționarea unui produs care este în statele vecine va favoriza contrabanda și consumul ilicit.

Pliculețele cu nicotină sunt prezente în peste 80% din statele Uniunii Europene, inclusiv în statele vecine ale Republicii Moldova - România și Ucraina. Astfel, propunerea Ministerului Sănătății de a interzice aceste produse în Moldova poate genera consecințe negative pentru piața internă.

„Atât timp cât în statele vecine produsul nu este interzis, Republica Moldova ar putea să se confrunte cu contrabandă din aceste țări. Dacă vom avea o avalanșă de contrabandă pe anumite produse pe care noi punem interdicții mai mari decât există în Directiva UE, ne vom trezi cu produse care sunt interzise în Moldova, dar se vând ilegal. Prioritatea noastră este să vedem cum protejăm consumatorul. Noi vrem să introducem interdicții care nu există în statele vecine și atunci trebuie să înțelegem cum ne protejăm piața de acest consum ilegal”, a declarat deputatul PAS, Lilian Carp, președintele Comisiei parlamentare securitate națională, apărare și ordine publică.

Oficialul a adăugat că, analizând datele existente, aproape 30% dintre produsele de tutun din Moldova ajung prin contrabandă pe piața locală. „Avem vânzări online de produse interzise în Moldova și aici este problema statutului că nu contracarează”, a menționat Carp.

Iar expertul economic Veaceslav Ioniță a subliniat că, odată cu introducerea unei noi legi, este esențial să existe instrumente care să garanteze atingerea obiectivelor stabilite.
„Dacă introducem noi reglementări care nu există în statele vecine Ucraina și România, trebuie să fim foarte prudenți, deoarece obiectivul este clar, dar trebuie să vedem dacă acțiunile noastre ne permit să îl atingem. Dacă adoptăm legi, dar instrumentele de control sunt slabe, atunci rezultă că legile noastre promovează contrabanda și comerțul ilicit”, a declarat Veaceslav Ioniță, expert în politici economice IDIS „Viitorul”.

Potrivit lui Ioniță, comerțul ilicit este în creștere în Republica Moldova. Mai mult ca atât, raportul din anul 2024 al Comisiei Europene indică că Republica Moldova nu a întreprins măsurile necesare în domeniul contracarării comerțului ilicit.
„În 2023, am atenționat că în Moldova ia amploare comerțul ilicit, pierderile estimative la bugetul de stat fiind de 650 de milioane de lei. Dar problema cea mai mare este că acest comerț ilicit generează vânzări către minori. Eu sunt sigur că consumul de țigări electronice în rândul minorilor este mult mai mare în prezent”, a atenționat expertul. 
Directorul Philip Morris Ucraina și Moldova, Maksym Barabash, susține că pliculețe cu nicotină deja sunt răspândite în Moldova prin intermediul platformelor online.

„Astăzi, în Moldova, acest produs poate fi comandat și cumpărat prin intermediul canalelor de Telegram. El este livrat de peste hotare, în ambalaj dubios, iar avertismentele de sănătate sunt într-o limbă străină. Mai mult ca atât, aromele și gusturile sunt atractive pentru minori. În același timp, statul nu încasează nimic la buget din taxe și accize. Interzicerea acestei categorii de produse doar va favoriza dezvoltarea pieței tenebre”, a menționat Barabash.

Parlamentarii afirmă că, pentru a combate viciile, sunt necesare politici de stat și programe educaționale pentru populație.
„Trebuie să avem programe educaționale de stat de contracarare a unui viciu, cum sunt jocurile de noroc, consumul de alcool și tutun. Trebuie să avem politici de stat prin care să educăm populația că acest comportament este grav. Dacă aceste politici lipsesc, poți să introduci la nesfârșit interdicții”, a declarat Lilian Carp. 

„Stimați juriști și economiști, cum credeți, dacă doctorul îi va prescrie unei persoane dependente de alcool să renunțe la alcool, credeți că acesta va înceta să consume alcool? Aceeași situație este în cazul fumătorilor. Este o prostie. Înainte de a interzice ceva, trebuie de consultat opinia unui specialist în domeniu”, a adăugat la rândul său vicepreședintele Comisiei protecție socială, sănătate și familie, Vladimir Odnostalco.
Proiectul de lege propus de Ministerul Sănătății urmează a fi examinat la ședințele comisiilor permanente și, ulterior, va fi propus spre examinare în plenul Parlamentului. 

https://www.mold-street.com/?go=news&n=19252

 

Noutați dupa tema