Noutaţi

Datele privind activitatea băncilor comerciale din Republica Moldova la data de 31 Iulie, a.2025Dr. Sándor Csány: Fiind a patra ca mărime, OTP Bank din Moldova va crește atât organic, cât și prin posibile fuziuni și achizitiiȘi pare să fie un loc, dar se pare că nuScott HOCKLANDER: Pentru mine, perseverența cetățenilor moldoveni nu este doar o lecție învățată, ci și un mare exempluSorin MASLO: „Anul 2022 a fost unul de cotitură pentru Combinatul „Cricova”, cifra de afaceri a crescut cu aproape 25%” Ratele depozitelor – la maximum. Conjunctura pieței sau De ce băncile au nevoie de depozitele persoanelor fiziceValeriu LAZĂR:”Dacă statul astăzi nu va susține businessul, mâine nu va avea de la cine colecta impozite”Aeroportul din Chișinău, oglindă a statalitățiiMăsurile monetare contra inflației nemonetareBăncile, ca punct de sprijin pentru economie: au majorat profitul și se pregătesc de provocările din semestrul II din 2022Ministerul Finanțelor și investitorii de pe piața valorilor mobiliare de stat, la culmile volumului de plasarePiața bancară: emoții și cerere sportită. Nu există panicăEste oare pregătită Moldova pentru consecințele economice al războiului din țara vecinăNe așteaptă hiperinflație? Totul depinde de diagnoza corectă și tratamentul prescrisCe se întâmplă pe piața valorilor mobiliare de stat și ce atribuție la aceasta are Banca NaționalăSectorul vinicol, în prag de revoluție: Legea de profil falimentează întreprinderile?Capcană pentru piața produselor petroliereLászló DIÓSI: Foreign investments come to Moldova due to banking system stabilityCând nu sunt bani de la FMI, emitem VMS! Nikolay BORISSOV: ”Cumpărarea Moldindconbank-ului reprezintă cea mai bună achiziție de pe piața moldovenească, deși e și cea mai riscantă” Jocuri în ping-pong petrolierAnul bancar 2020 – pandemic, profitabilStraniul an 2020: smerenie, revoltă, acceptarea noii realități”Jocurile foamete” ale pieței valutareCum să îmblânzim lichiditățileVeaceslav IONIȚĂ: Guvernul a omorât businessul, dar a cochetat cu populațiaOamenii și businessul: Selecția naturală și nenaturalăAlexandru BURDEINÎI: Să fii etic în afaceri devine vitalIndicatorii macroeconomice de baza in MoldovaZilnic: Cursul de schimb valutar la toate bancile comerciale din MoldovaZilnic: Pretul PECO

Investiții sigure și accesibile pentru toți! Noua platformă pentru investiții în valori mobilare de stat a fost lansată

Investiții sigure și accesibile pentru toți! Noua platformă pentru investiții în valori mobilare de stat a fost lansată

O premieră pentru piața financiară din Republica Moldova. Platforma eVMS.md a fost lansată astăzi, 31 iulie 2024.
Noul portal permite efectuarea directă a tranzacțiilor cu Valori Mobiliare de Stat (VMS) de către toți cetățenii Republicii Moldova, inclusiv cei care se află în diasporă. Pentru a putea investi, aceștia trebuie să-și creeze un cont pe platformă, să aibă un cont bancar la o bancă din Republica Moldova și să dețină semnătura electronică emisă în Republica Moldova. 
La evenimentul de lansare au participat oficiali guvernamentali, parteneri de dezvoltare precum și reprezentanți ai autorităților de profil din țară, care au subliniat importanța acestei platforme pentru dezvoltarea pieței de capital.

Dorin Recean, prim-ministrul Republicii Moldova: Vreau să felicit echipa de la Ministerul de Finanțe, vreau să mulțumesc foarte mult celor care au ajutat, echipei de la USAID, pentru susținere. La fel, vreau să salut schimbările bune de la Banca Națională și contribuția Băncii Naționale la acest proiect. El vine să complementeze și celelalte proiecte pe care le-a implementat Banca Națională, de exemplu, MIA. Trebuie să privim aceste lucruri ca pe un efort comun al tuturor instituțiilor, de organizare a serviciilor publice, inclusiv investiționale, pentru cetățenii noștri. Asta contribuie inclusiv la dezvoltarea pieței de capital, pe care noi o vrem atât de mult, contribuie la familiarizarea cetățenilor noștri cu noile instrumente. Aici atât Guvernul, Ministerul Finanțelor, dar și proiectele de educație financiară inițiate de către și conduse de către Banca Națională devin și mai importante, devin un fel de facilitator, proiectele de educație financiară vor ajuta foarte mult ca aceste produse pe care Guvernul le pune la dispoziția cetățenilor, să fie utilizate în beneficiul lor. Mulțumesc mult încă o dată celor care au contribuit.” 

Petru Rotaru, fost ministru al Finanțelor, viceguvernatorul BNM: „Am luat decizia să lansăm acest proiect pentru că înțelegem foarte bine realitățile care sunt astăzi și unele practici internaționale spun foarte clar că orice cetățean a unei țări, dacă activează și dacă are resurse financiare, poate să investească în țara sa. Aceasta este legătura directă între investiția unui cetățean în dezvoltarea țării în care se regăsesc. Cetățenii Republicii Moldova au dreptul să investească. Acum persoanele vor avea posibilitatea timp de o lună să se logheze și respectiv, să se acomodeze cu acest sistem. Ne propunem ca în luna septembrie să avem prima emisie de valori mobiliare de stat. Avem estimat pentru această emisie cca  1 mlrd de lei. Cei care se vor înregistra și vor reuși să treacă toate procedurile tehnice, vor fi ajutați prin intermediul unui centru de apel care va fi anunțat ulterior și respectiv, dacă cetățenii vor avea întrebări referitor la logare sau anumite probleme de a înțelege sistemul vor fi ajutați astfel încât la momentul emiterii aceștia să poate procura valori mobiliare de stat fără intermediari, având acces direct de la sursă.”

Robert Reno, directorul interimar al Misiunii USAID în Moldova: Această platformă nouă le permite cetățenilor moldoveni atât din țară, cât și din străinătate să achiziționeze VMS-uri direct de la Ministerul Finanțelor, fără intermediari sau taxă. Această inițiativă le permite moldovenilor să investească în viitorul lor și să contribuie la dezvoltarea țării lor. Suntem extrem de mândri să sprijinim Ministerul Finanțelor în această inițiativă prin proiectul USAID privind transparența sectorului financiar. Vă felicităm cu ocazia acestui salt important în ceea ce privește oportunitățile de investiții accesibile și progresul economic pe care îl reprezintă pe această platformă. În ultimii 30 de ani, SUA a fost un partener statornic al Moldovei, susținând reformele menite să consolideze democrația, statul de drept și creșterea economică. O economie puternică se bazează pe un sistem financiar transparent și solid.

Matthew Macellaro, directorul Proiectului USAID „Transparența Sectorului Financiar în Moldova”:Până  a ajunge la rezultatele pe care le vedeți și mă refer la lansarea evms.md, a lucrat o echipă extinsă. În scurt timp, cetățenii vor putea să se înregistreze pe platformă, să navigheze și să cunoască oportunitățile pe care le oferă. Chiar dacă acest proces de muncă a durat mai mult, a fost depus efort considerabil și implicare deplină nu doar din partea FSTA, dar și din partea BNM-ului și a Ministerului Finanțelor. De asemenea, trebuia să ne aliniem și cu legislația anti-spălare a banilor și combaterea terorismului. Deci, foarte mult lucru a fost înainte de a ajunge în această etapă, când oferim cetățenilor un instrument viabil de investiți sigure.”
 
Prin lansarea acestei platforme, cetățenii vor avea o alternativă atractivă și sigură pentru a-și investi resursele/economiile. În același timp, investind în valori mobiliare de stat, cetățenii vor contribui direct la proiecte de dezvoltare, inclusiv în domeniile sociale, infrastructură și altele. 

Cum funcționează eVMS.md și care sunt beneficiile
Platforma eVMS.md oferă utilizatorilor/investitorilor posibilitatea de a-și crea un cont personal, care va asigura acces rapid și securizat la toate funcționalitățile platformei. Utilizatorii vor putea efectua tranzacții cu VMS direct, fără intermediari, ceea ce simplifică și eficientizează procesul. Platforma asigură transparență completă prin furnizarea de informații actualizate, incluzând ratele curente și istorice, astfel încât investitorii să poată lua decizii informate. De asemenea, utilizatorii își pot gestiona contul și investițiile în orice moment, având acces 24 de ore din 24, 7 zile din 7, oferind astfel flexibilitate maximă în administrarea investițiilor.
Investițiile în VMS reprezintă o opțiune sigură și atractivă, deoarece acestea sunt garantate de stat. Aceasta înseamnă că investitorii pot avea încredere în securitatea și fiabilitatea investițiilor lor, riscurile fiind minime, deoarece de la înființarea pieței VMS, în anul 1995, statul a onorat în termen toate plățile pentru răscumpărarea acestora și plata dobânzilor aferente. În plus, investițiile în VMS generează venituri regulate și predictibile, oferind investitorilor o sursă constantă de venituri. Platforma eVMS.md facilitează procesul de achiziție, făcându-l rapid și simplu, astfel încât oricine, indiferent de locație, să poată participa cu ușurință. 
 
Platforma a fost dezvoltată de Ministerul Finanțelor, în perioada anilor 2023-2024, cu sprijinul Proiectului USAID „Transparența Sectorului Financiar în Moldova”, în baza Conceptului Programului de vânzare directă a valorilor mobiliare de stat persoanelor fizice în Republica Moldova, elaborat de asemenea cu sprijinul USAID, și aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 192/2021.
 

Noutați dupa tema