
Șeful Delegației Uniunii Europene în Republica Moldova a efectuat o vizita în Portul Internațional Liber Giurgiulești
La 2 mai 2023, reprezentanții Delegației Uniunii Europene în Republica Moldova, în frunte cu Excelența Sa Dl Ambasador Jānis Mažeik, au vizitat Portul Internațional Liber Giurgiulești (PILG). Mathias von Tucher, Directorul general al Danube Logistics, a prezentat situația privind dezvoltarea transbordărilor de mărfuri și a investițiilor în zona portuară și a subliniat importanța Uniunii Europene în calitate de partener comercial pentru port. Anul trecut, 63% din mărfurile importate în Republica Moldova prin intermediul portului au fost livrate din statele membre ale UE, iar 62% din mărfurile exportate prin PILG au fost direcționate către UE.
După înregistrarea volumului record de 1,8 milioane de tone de mărfuri transbordate în PILG în 2022, terminalul de mărfuri generale continuă să fie utilizat în totalitate. În acest context, Danube Logistics intenționează să construiască o nou chei universal care va oferi o capacitate suplimentară de aproximativ 600 mii de tone. O parte semnificativă a noii capacități va fi alocată companiilor moldovenești care activează în domeniul comerțului cu cereale și care, în prezent, efectuează lucrări de construcție a instalațiilor de depozitare a cerealelor în zona portuară.
Pe lângă aspectele operaționale, au fost discutate condițiile-cadru pentru investiții și necesitatea de a continua implementarea reformei justiției pentru a asigura accesul echitabil al investitorilor la justiție și supremația legii în Republica Moldova.
Danube Logistics SRL este investitorul general și operatorul Portului Internațional Liber Giurgiulești, principalul port fluvio-maritim al Republicii Moldova. Începând din 2005, activitatea Danube Logistics SRL este axată pe dezvoltarea portului, acesta devenind unul dintre cele mai de succes de pe Dunăre, care facilitează comerțul companiilor moldovenești cu piețele internaționale. Danube Logistics SRL este deținută în totalitate de compania olandeză Danube Logistics Holding BV. Singurul proprietar final al grupului de companii Danube Logistics este Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD).