Noutaţi

Datele privind activitatea băncilor comerciale din Republica Moldova la data de 31 Iulie, a.2025Dr. Sándor Csány: Fiind a patra ca mărime, OTP Bank din Moldova va crește atât organic, cât și prin posibile fuziuni și achizitiiȘi pare să fie un loc, dar se pare că nuScott HOCKLANDER: Pentru mine, perseverența cetățenilor moldoveni nu este doar o lecție învățată, ci și un mare exempluSorin MASLO: „Anul 2022 a fost unul de cotitură pentru Combinatul „Cricova”, cifra de afaceri a crescut cu aproape 25%” Ratele depozitelor – la maximum. Conjunctura pieței sau De ce băncile au nevoie de depozitele persoanelor fiziceValeriu LAZĂR:”Dacă statul astăzi nu va susține businessul, mâine nu va avea de la cine colecta impozite”Aeroportul din Chișinău, oglindă a statalitățiiMăsurile monetare contra inflației nemonetareBăncile, ca punct de sprijin pentru economie: au majorat profitul și se pregătesc de provocările din semestrul II din 2022Ministerul Finanțelor și investitorii de pe piața valorilor mobiliare de stat, la culmile volumului de plasarePiața bancară: emoții și cerere sportită. Nu există panicăEste oare pregătită Moldova pentru consecințele economice al războiului din țara vecinăNe așteaptă hiperinflație? Totul depinde de diagnoza corectă și tratamentul prescrisCe se întâmplă pe piața valorilor mobiliare de stat și ce atribuție la aceasta are Banca NaționalăSectorul vinicol, în prag de revoluție: Legea de profil falimentează întreprinderile?Capcană pentru piața produselor petroliereLászló DIÓSI: Foreign investments come to Moldova due to banking system stabilityCând nu sunt bani de la FMI, emitem VMS! Nikolay BORISSOV: ”Cumpărarea Moldindconbank-ului reprezintă cea mai bună achiziție de pe piața moldovenească, deși e și cea mai riscantă” Jocuri în ping-pong petrolierAnul bancar 2020 – pandemic, profitabilStraniul an 2020: smerenie, revoltă, acceptarea noii realități”Jocurile foamete” ale pieței valutareCum să îmblânzim lichiditățileVeaceslav IONIȚĂ: Guvernul a omorât businessul, dar a cochetat cu populațiaOamenii și businessul: Selecția naturală și nenaturalăAlexandru BURDEINÎI: Să fii etic în afaceri devine vitalIndicatorii macroeconomice de baza in MoldovaZilnic: Cursul de schimb valutar la toate bancile comerciale din MoldovaZilnic: Pretul PECO

 „Tech Women Summit 2021”: platformă importantă pentru profesionistele IT din țară

„Tech Women Summit 2021”: platformă importantă pentru profesionistele IT din țară

Tehnologiile micșorează distanța și măresc șansele spre oportunități profesionale în domeniul IT și o carieră de succes în industria tehnologică, indiferent de gen. De acest lucru s-au convins participantele la „Tech Women Summit 2021”, care s-a desfășurat la Chișinău. Evenimentul este la cea de-a doua ediție și a devenit o platformă de reuniune între profesioniste din țară și de peste hotare care activează în IT, femei cu nume de referință în domeniu, tinere specialiste, entuziaste, care se încurajează și se susțin reciproc pentru a-și valorifica la cel mai înalt nivel talentul și aspirațiile de a excela în industria TIC în condițiile în care în Republica Moldova, doar o treime din locurile de muncă în domeniul IT sunt ocupate de către femei.
„Tech Women Summit 2021” este organizat de către proiectul Tekwill și  „Tech Women Moldova”, cu susținerea Agenției Statelor Unite pentru Dezvoltare Internațională (USAID), Suediei și a partenerilor privați.
Scott Hockander, șeful misiunii USAID în Moldova: „În prezent, în Moldova există mai multe locuri de muncă în IT decât absolvenți disponibili pentru a le ocupa, iar subreprezentarea femeilor în domeniul tehnologiilor nu este un subiect nou. Având mai multe femei implicate în luarea deciziilor, beneficiem de o mai bună rezolvare a problemelor, care, la rândul lor, pot crește performanța. Existența unor modele și exemple de urmat în IT, precum „Tech Women Ambassadors”, joacă un rol important în încurajarea femeilor să aleagă domeniul IT. Suntem mândri că aproximativ 45% dintre beneficiarii programelor educaționale și antreprenoriale Tekwill sunt femei. USAID așteaptă cu nerăbdare un viitor în care toate fetele și femeile își pot îndeplini visele, pot crea idei sau produse inovatoare, ajutând economia Moldovei să crească și să prospere.”
Katarina Fried, Ambasadoarea Suediei în Republica Moldova: Tehnologia este facilitatorul tranziției către o lume post-pandemică, iar din punct de vedere al egalității de gen, este important ca femeile să își consolideze în continuare abilitățile în acest domeniu. Printr-un parteneriat fructuos cu Guvernul Republicii Moldova, USAID, ATIC, mediul academic și sectorul privat, am reușit să lansăm cu succes o serie de inițiative extraordinare. Acum extindem la nivel regional o comunitate formată din peste 800 de femei ambițioase din domeniul inovării și IT. Așteptăm cu nerăbdare să promovăm din nou modele și să evidențiem toate oportunitățile interesante de carieră disponibile în tehnologie.”
„Tech Women Summit 2021” a adus în discuții istorii ale femeilor care au obținut performanțe spectaculoase în domeniul IT, noutăți ale industriei, experiențe ale profesionistelor de peste hotare, sesiuni de formare și workshop-uri în care participantele au aflat direct de la femei care lucrează în companii IT despre perspectivele, provocările și beneficiile muncii în acest domeniu.
Ana Chirița, directoare Proiecte Strategice, ATIC:Aceste eveniment vine să sporească ponderea femeilor în cea mai dinamică și profitabilă industrie a prezentului și viitorului. Ne dorim ca numărul femeilor abilitate în domeniul IT să crească continuu, iar implicarea lor în sectorul tehnologic să încurajeze și alte femei să-și urmeze interesele, dezvoltând o carieră IT. Proiectul Tekwill va continua să sprijine inițiativele și evenimentele dedicate dezvoltării potențialului și abilităților digitale în rândul femeilor, prin programe educaționale, întâlniri, workshopuri, cursuri și evenimente dedicate etc. Avem o comunitate de femei puternice în domeniul IT, motiv pentru care trebuie să fim mândri și să continuăm să investim în dezvoltarea de competențe IT pentru a îmbunătăți calitatea vieții.”
„Tech Women Summit 2021” este unul dintre evenimentele care are menirea de a promova și susține fetele și femeile din țară să îmbrățișeze o carieră în domeniul IT. Pe parcursul anului, proiectul Tekwill, cu susținerea proiectului „Tech Women Moldova” a organizat alte 10 evenimente de orientare în carieră IT pentru fete și femei, peste 20 de întâlniri pentru comunitatea femeilor din domeniul tech, 7 programe educaționale, sprijinind femeile antreprenoare în cadrul inițiativei Startup Academy și programe de accelerare.
Stefanie Ciutac, președintă „Tech Women Moldova”: „În acest an, am reușit să implementăm un șir de programe pentru a crește potențialul și pentru a susține femeile în calea lor spre IT. Echipei „Tech Women Moldova” i s-au alăturat 8 ambasadoare, fiecare dintre ele cu background tehnic foarte diferit, dar cu potențial enorm de proiecte pentru a crea și împărtăși cunoștințele în domeniu, iar în prezent „Tech Women Mentoring Program” este cel mai de succes program dedicat femeilor care aspiră spre o carieră în STEM. Ne propunem să revenim într-un concept absolut nou, mai dinamic și mai orientat către promovarea femeilor în IT. Pentru 2022, ne dorim să mărim comunitatea cu peste 300 de participante și beneficiare, să lansăm o comunitate și în una din regiunile țării și să organizăm două evenimente într-un format absolut nou.”
Svetlana Demciucova, Ambasadoarea Tech Women 2021: „Sunt în domeniul IT de mai mulți ani și l-am ales din întâmplare. Când am început a studia IT-ul, nu eram încrezută în forțele proprii, dar pe parcursul anilor am ocupat mai multe funcții care mi-au fortificat cunoștințele și încrederea că sunt un specialist bun. În prezent, alături de echipa mea, am funcția de Product Manager al unui produs foarte popular pe piața românească și sunt mândră că am reușit astfel de performanțe. La fel, am mentorat programe pentru dezvoltarea abilităților în rândul femeilor, iar câteva dintre ele deja au reușit să se angajeze în domeniu.”
Alina Malbaș, Ambasadoarea Tech Women 2021: „Activez în domeniul resurselor umane mai mult de un deceniu, perioadă în care am reușit să comunic cu foarte multe femeie. În rezultat, am înțeles că multe dintre ele au frica că nu vor reuși, frica că nu sunt suficient de competente pentru a obține rezultate. Iar când aceste femei se angajează, demonstrează capacități înalte de responsabilitate, perseverență și cunoștințe. Vreau să vă îndemn să nu vă opriți și să continuați să vă dezvoltați să creșteți în carieră.”
La prima ediție a evenimentului, peste 300 de fete și femei s-au încurajat și susținut reciproc în alegerea unei cariere în IT. „Tech Women Summit” este primul summit în domeniul ICT dedicat în exclusivitate fetelor și femeilor din țară.
Despre Tech Women Moldova
„Tech Women Moldova” este o platformă lansată în anul 2018 cu sprijinul proiectului Tekwill, finanțat de USAID și Suedia. Inițiativa își propune să fortifice cunoștințele  femeilor în tehnologie și să aducă profesioniste împreună, pentru a-și împărtăși cunoștințele, bunele practici, dar și pentru a motiva și alte fete și femei să urmeze o carieră în IT.
Începând cu 2 februarie 2021, „Tech Women Moldova” este o asociație publică, dedicată atragerii, sprijinirii și promovării femeilor în domeniul TIC, pentru crearea condițiilor potrivite de participare a acestora în cea mai dinamică industrie a prezentului și viitorului.
În prezent, „Tech Women Moldova” are 16 membre active implicate în programe și evenimente dedicate fetelor și femeilor.
Pentru perioada 2021-2022, Asociația și-a propus să devină cea mai mare platformă pentru fete și femei din industria tech, cu accent pe evenimente, schimb de experiență și de cunoștințe, programe de mentorat, conferințe motivaționale, cursuri educaționale pentru mai multe oportunități în carieră, creștere profesională și afirmare în domeniul TIC.

Noutați dupa tema