
Guvernul a aprobat Regulamentul privind activitatea service-urilor auto, care introduce standarde în acest domeniu
Noul regulament stabilește tipurile de servicii autorizate care pot fi prestate în acest domeniu, inclusiv reparații mecanice și electrice, reechiparea sau dezmembrarea vehiculelor. De asemenea, se stabilește informația care trebuie inclusă în documentul care confirmă executarea lucrărilor și se reglementează normele privind relațiile dintre furnizor și client, inclusiv drepturile și obligațiile fiecărei părți. Astfel, se introduce obligația de a elibera clientului un act detaliat de confirmare după fiecare serviciu prestat, iar service-urile auto trebuie să precizeze drepturile și obligațiile părților. Regulamentul vizează protecția consumatorilor, creșterea siguranței rutiere și alinierea sectorului la standardele europene. Documentul va intra în vigoare la 12 luni de la publicarea în Monitorul Oficial. Companiile care deja activau pe piață vor avea la dispoziție 12 luni pentru a-și alinia activitatea la noul regulament. De remarcat că în Moldova sunt înregistrate peste 800 de service-uri auto, care deservesc peste 1,2 milioane de vehicule înmatriculate în Moldova, dintre care 813 mii sunt autoturisme. // 30.04.2025 — InfoMarket