
Dorin Recean: Activitatea Guvernului vizează creșterea încrederii investitorilor, digitalizarea serviciilor și susținerea creșterii economice
Prim-ministrul a făcut declarația în cadrul ședinței Comitetului Executiv al Programului Națiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD), Fondului Națiunilor Unite pentru Populație (UNFPA) și Biroului Națiunilor Unite pentru Servicii de Proiect (UNOPS), în cadrul căreia a fost discutată activitatea agențiilor ONU în Republica Moldova și analizată corespunderea programelor de asistență cu prioritățile naționale de dezvoltare. Dorin Recean a mulțumit pentru asistența acordată Republicii Moldova de către cele 3 agenții ONU, orientată spre consolidarea capacităților instituțiilor statului, integrarea refugiaților, îmbunătățirea coeziunii sociale, promovarea sustenabilității demografice, dezvoltarea economică și protecția socială. „Asistența pe care o primim este importantă nu doar pentru a aborda provocările actuale, dar și pentru a valorifica oportunitățile de dezvoltare. Sunt necesare multe transformări pentru a ne atinge obiectivul strategic de integrare europeană, iar experiența oferită de agențiile ONU pentru implementarea normelor legislative comunitare ne ajută să avansăm mai rapid pe această cale”, a spus premierul. El a menționat că activitatea guvernului este axată pe continuarea reformei sistemului de justiție, asigurarea statului de drept, care sunt cele mai importante aspecte pentru îndeplinirea celorlalte obiective ale guvernului. De asemenea, se urmărește creșterea încrederii investitorilor, intensificarea digitalizării serviciilor și sprijinirea creșterii economice pentru a realiza mai multe investiții sociale. Membrii Comitetului executiv al PNUD, UNFPA și UNOPS au lăudat parteneriatul strategic cu autoritățile moldovenești, realizările în implementarea reformelor-cheie și sinergia dintre agenda de integrare europeană și Obiectivele de dezvoltare durabilă pentru a asigura un viitor prosper și incluziv pentru toți moldovenii. Comitetul Executiv al PNUD, UNFPA, UNOPS se află într-o vizită oficială în Moldova în perioada 2 - 4 decembrie. Membrii Comitetului se întâlnesc cu o serie de miniștri, autorități locale și alți parteneri naționali pentru a identifica nevoile actuale de asistență în conformitate cu prioritățile naționale de dezvoltare. // 03.11.2024 - InfoMarket.