
Agenția de Investiții Moldova (Invest Moldova) va fi reorganizată în instituție publică și va putea presta servicii cu plată.
Guvernul a aprobat o hotărâre în acest sens în cadrul ședinței din 28 iunie. Agenția va fi transformată dintr-un organ administrativ central subordonat guvernului într-o instituție publică cu autonomie financiară. Agenția va fi responsabilă de atragerea investițiilor, de susținerea activității investiționale și asigurarea suportului post-investițional, de promovarea imaginii țării și a exportului moldovenesc, precum și de realizarea obiectivelor naționale în domeniul diplomației economice. Funcțiile agenției au fost extinse: "Invest Moldova" va oferi consultanță și suport investitorilor, inclusiv în contractarea acordurilor strategice de investiții, va gestiona baza de date electronică a investitorilor străini, va disemina materiale promoționale despre potențialul investițional al țării, va promova proiectele și programele susținute de partenerii de dezvoltare, care au drept scop susținerea activității investiționale și protecția investițiilor. Agenția va colabora îndeaproape cu misiunile diplomatice străine, va promova imaginea țării, va efectua studii în vederea elaborării propunerilor de îmbunătățire a mediului investițional, va efectua analize privind piețele externe, va consolida potențialul de export al întreprinderilor locale, va identifica barierele în calea exportului produselor moldovenești; va actualiza Ghidul de Atragere a Investițiilor și Promovare a Exportului, diseminat de misiunile diplomatice ale Republicii Moldova în străinătate etc. Personalul agenției va fi format din 25 de persoane. Organizația va fi condusă de un organ de supraveghere, un consiliu de administrație, precum și de un director și 2 directori adjuncți. Organizația va fi finanțată din venituri din prestări de servicii, granturi și subvenții de stat, finanțare externă oferită de partenerii străini și donatorii Republicii Moldova, precum și din alte mijloace legale. Agenția de Investiții va putea oferi servicii de implementare a proiectelor (până la 10% din costul proiectului), va putea oferi servicii de instruire în termeni contractuali în domeniul atragerii investițiilor, precum și va putea acorda licențe neexclusive pentru dreptul de utilizare a 11 mărci înregistrate de agenție (Pomul vieții, Be our guest etc.). În urma reorganizării agenției, conform estimărilor preliminare, cheltuielile de întreținere vor fi de 44 milioane de lei, în timp ce veniturile vor reprezenta cel puțin 32 milioane de lei pe an, respectiv, 12 milioane de lei vor fi alocații bugetare. Totodată, Agenția își va extinde potențialul de atragere a investițiilor și va avea acces la finanțări suplimentare în valoare de circa 175 de milioane de euro și reinvestiții de circa 350 de milioane de euro. Proiectele implementate de AIM vor crea 10.000 de noi locuri de muncă și vor majora fondul de salarii cu 125 de milioane de euro, vor contribui la creșterea exporturilor cu 200 de milioane de euro și vor spori veniturile la bugetul de stat cu 30 de milioane de euro. // 28.06.2023 – InfoMarket