
Ziua Națională a Vinului 2022
Ziua Națională a Vinului revine! 1 – 2 octombrie 2022!
Ziua Națională a Vinului în Moldova este evenimentul care îți va oferi mai multe motive să rămâi plăcut uimit. Peste 70 de participanți, producători de vin din țară, companii mari și notorii, precum și mici artizani iscusiții, te așteaptă în Piața Marii Adunări Naționale timp de 2 zile, pentru a le degusta vinurile și a le aprecia. Sărbătoarea se desfășoară și la vinăriile din țară, fiecare încercând să pregătească un program atractiv, cu multe promoții. Moldova e mult mai savuroasă la început de octombrie, iar indicele de mândrie crește văzând cu ochii.
Cel mai emblematic eveniment național – Ziua Națională a Vinului – revine după doi ani de pauză. În zilele de 1 și 2 octombrie 2022, Piața Marii Adunări Naționale se va transforma într-un orășel al vinului și va aduna peste 70 de vinării din întreaga țară.
„Vinul meu aduce pace, Ura-n dragoste preface” este sloganul celei de-a XXI-a ediții a Zilei Naționale a Vinului – un apel la solidaritate cu întreaga filieră vitivinicolă și efortul depus la dezvoltarea sectorului. În acest an vom celebra Vinul Moldovei și calitatea înaltă reconfirmată la cele mai prestigioase concursuri internaționale de profil.
Ediția curentă va avea și o identitate vizuală deosebită, care este inspirată din tradițiile milenare în vinificație și ospitalitatea moldovenilor recunoscută la nivel internațional.
Tradițional, Ziua Națională a Vinului este ocazia potrivită pentru a celebra legendele și patrimoniul vinicol, succesele înregistrate de Vinul Moldovei, de a-i premia pe cei mai buni și de a cunoaște oamenii vinului. Mai mult, cel mai important eveniment vinicol al anului vine cu un îndemn pentru toți vizitatorii – de a deveni ambasadori ai Vinului Moldovei. Și în acest an Ziua Națională a Vinului continuă să promoveze cultura consumului responsabil și corect al vinului de calitate.
Vinăriile din țară vor avea ușile deschise pentru turiștii dornici să descopere ofertele oeno-gastronomice și tezaurul cultural-artistic al regiunii.
Desfășurată în primul weekend din octombrie, Ziua Națională a Vinului va avea un program tematic care va include:
ceremonia oficială de deschidere a Zilei Naționale a Vinului
decernarea Medaliilor de Recunoștință și a premiilor dedicate reprezentanților sectorului vitivinicol
program artistic și cultural
Școala Vinului, care își propune să educe consumatorii referitor la consumul responsabil de vin, inițieri în cultura vinului
tururi dedicate și programe speciale la toate vinăriile cu potențial oenoturistic din țară
Pe 1 și 2 octombrie vino în PMAN să sărbătorești Vinul Moldovei!
Ziua Națională a Vinului este organizată de Oficiul Național al Viei și Vinului.