
În noiembrie 2023, ponderea produselor din tutun din Republica Moldova pe piața neagră a țigărilor din România a crescut cu 11,8 puncte procentuale, comparativ cu septembrie - până la 19,4% - Novel Research.
Cele mai populare țigări moldovenești de pe piața de contrabandă sunt Kult, Ritm și Barbarossa. Potrivit companiei de cercetare, piața neagră de tutun din România a reprezentat 8,2% din consumul total în noiembrie anul trecut. Comparativ cu septembrie 2023, această cifră este aproape neschimbată (8,3%), dar este mai mare decât media anuală din 2022 (7,1%). Regiunea cea mai afectată de contrabandă este nord-estul României, la granița cu Republica Moldova și Ucraina, unde în 2023 s-a înregistrat cea mai mare creștere față de 2022 – cu 3,6 p.p. – până la 24,5%. Totuși, în medie în 2023, lista principalelor surse de produse pentru piața neagră cu o cotă de 37,4% este ocupată de segmentul Duty Free (+4,5 p.p.), iar 33% de segmentul Cheap Whites (-13,4 p.p.). Pe locul trei, în ceea ce privește originea contrabandei, se află Bulgaria - 11,1% (+8,5 p.p.), urmată de Republica Moldova cu o pondere de 10,8% (+1,1 p.p.) pentru anul 2023 și Serbia – 0,6% (+0,4 p.p.). Ponderea produselor de origine necunoscută este de 1,9% (+0,4 p.p.), alte surse – 5,3% (-0,6 p.p.). Reprezentanții companiilor de tutun prezente pe piață consideră că creșterea contrabandei nu face decât să confirme presiunea la care este expusă piața legală a tutunului. Astfel, Ileana Dumitru, directorul BAT pentru afaceri juridice și relații externe în Europa de Sud-Est, a spus că eforturile de combatere a contrabandei trebuie susținute de o politică fiscală echilibrată și previzibilă. ”În România, accizele și prețurile țigărilor sunt deja cele mai mari din UE, iar în țările vecine produsele din tutun pot fi cumpărate la jumătate din preț, așa că, contrabanda este o afacere profitabilă pentru infractori” - a spus ea. La rândul său, Gilda Lazăr, director pe afaceri corproative și comunicații al JTI în România, Moldova și Bulgaria, a remarcat că creșterea contrabandei are loc ”pe fundalul incertitudinii, dialogului inutil și lipsei de transparență”, iar problema accizelor este politizată pe fundalul viitoarelor alegeri din 2024. ”În Parlamentul României sunt 12 inițiative legislative legate de sectorul tutunului aflate în diferite stadii de discuție. Această instabilitate ar putea avea ca rezultat distrugerea pieței legale și creșterea segmentului negru, care, chiar și la nivelul actual, provoacă prejudicii bugetare de peste 300 de milioane de euro. Dacă contrabanda nu ar fi crescut, veniturile din accizele la produsele din tutun ar fi putut fi mai mari” - a subliniat reprezentanta JTI. Totodată, Dragoș Bucurenci, director pe relații externe la Philip Morris România, consideră că este necesară o strategie națională cuprinzătoare pentru combaterea comerțului ilegal cu mărfuri, care să asigure interacțiunea tuturor instituțiilor guvernamentale pentru controlul acestui domeniu. // 04.01.2024 — InfoMarket.