
În ianuarie-aprilie 2023 exporturile de mărfuri au însumat 1 mlrd 389 milioane dolari SUA, în descreștere cu 4,8%, comparativ cu cea înregistrată în perioada corespunzătoare din anul 2022.
Potrivit Biroului Național de Statistică, exporturile de mărfuri autohtone în ianuarie-aprilie 2023 au constituit 942,6 milioane dolari SUA (67,9% din total exporturi), fiind în scădere cu 18,2% față de perioada similară din anul 2022, care a influențat micșorarea valorii totale a exporturilor cu 14,4%. Reexporturile de mărfuri străine (după prelucrare și clasice) în ianuarie-aprilie 2023 s-au cifrat la 446,4 milioane dolari SUA (32,1% din total exporturi), sau cu 45,7% mai mult comparativ cu aceeași perioadă din anul 2022. Această creștere a contribuit la majorarea pe total exporturi cu 9,6%. Reexporturile de mărfuri după prelucrare (inclusiv îmbrăcăminte, încălțăminte și părți de încălțăminte, seturi de fișe pentru bujiile de aprindere și alte seturi utilizate în mijloacele de transport, cabluri coaxiale, conductoare și transformatoare electrice, genți, articole de buzunar din piele și din materiale textile, nuci comune decojite, scaune, părți de scaune, jucării, volane, coloane și cutii de direcție pentru autovehicule) au deținut 12,6% în total exporturi, iar reexporturile clasice de mărfuri, care nu au suferit transformări esențiale (motorină, benzine auto, autoturisme, nuci comune decojite, medicamente, ulei de floarea soarelui, semințe de floarea soarelui, articole de transport sau de ambalare din materiale plastice și din lemn, țigarete care conțin tutun, votcă, whisky, lichioruri, distilate de vin sau de tescovină de struguri, parfumuri, ape de toaletă, produse pentru înfrumusețare, genți de voiaj, truse de toaleta, rucsacuri și genți sportive, ceasuri de mână și alte ceasuri, porumb) – 19,5%. Mijloacele de transport rutier în ianuarie-aprilie 2023 rămân a fi cel mai des utilizate pentru exporturile de mărfuri (79,9% din total exporturi), după care urmează transportul maritim (15,0%), transportul feroviar (2,9%), transportul aerian (1,2%), instalații fixe de transport (1,0%). Exporturile de mărfuri destinate țărilor Uniunii Europene (UE–27), în ianuarie-aprilie 2023, au totalizat 861,7 milioane dolari SUA (cu 11,3% mai puțin, comparativ cu perioada corespunzătoare din anul 2022), deținând o pondere de 62,0% în total exporturi, în scădere cu 4,6 puncte procentuale față de ianuarie-aprilie 2022. Exporturile de mărfuri destinate țărilor CSI, în ianuarie-aprilie 2023, au avut o valoare de 346,5 milioane dolari SUA (cu 168,0 milioane dolari SUA sau de 1,9 ori mai mult, în raport cu perioada similară din anul 2022), care echivalează cu o cotă de 25,0% în total exporturi, în creștere cu 12,8 puncte procentuale, comparativ cu ianuarie-aprilie 2022 (Figura 4 și Anexa 1). Această majorare a fost generată, în principal, de sporirea exporturilor de mărfuri în Ucraina (cu 152,9 milioane dolari SUA sau de 2,9 ori mai mult, față de ianuarie-aprilie 2022). În ianuarie-aprilie 2023 principalele țări de destinație a exporturilor de mărfuri au fost: România (32,9% din total exporturi), Ucraina (16,7%, în creștere accentuată - cu 11,3 puncte procentuale față de ianuarie-aprilie 2022), Italia (6,1%), Germania (5,4%), Federația Rusă (4,1%), Turcia (4,0%), Cehia (3,7%), Polonia (2,6%), Belarus (2,4%), Spania (2,1%), Cipru (1,6%), Statele Unite ale Americii, Liban, Franța și Bulgaria (câte 1,3%), Ungaria (1,2%), Kazahstan (1,1%), Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord și Elveția (câte 1,0%), Grecia și Regatul Țarilor de Jos (Netherlands) (câte 0,9%), Lituania (0,6%) și Emiratele Arabe Unite (0,5%), cărora le-au revenit 94,0% din total exporturi. Analiza evoluției exporturilor pe țări în ianuarie-aprilie 2023, comparativ cu aceeași perioadă din anul 2022 relevă majorarea livrărilor de mărfuri în Ucraina (de 2,9 ori), Cehia (de 1,6 ori), Spania (de 2,2 ori), Kazahstan (de 4,9 ori), Cipru (de 2,4 ori), Belarus (+53,4%), Emiratele Arabe Unite (de 5,7 ori), Liban (+40,1%), Statele Unite ale Americii (+32,2%), Lituania (de 2,2 ori), Kârgâzstan (de 8,5 ori), Georgia (+48,7%), Maroc (de 16,0 ori), Franța (+8,4%), Armenia (de 5,5 ori), Slovacia (+24,6%), care a contribuit la creșterea pe total exporturi cu 17,5%. În același timp, s-au micșorat exporturile de mărfuri în Turcia (-62,5%), Italia (-41,3%), Bulgaria (-71,8%), Elveția (-66,6%), Federația Rusă (-19,9%), Portugalia (-97,6%), Regatul Țărilor de Jos (Netherlands) (-52,6%), Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord (-48,6%), Germania (-15,4%), Polonia (-15,5%), Grecia (-24,8%), Austria (-40,0%), România (-0,5%), Irak (-59,1), Belgia (-27,6%), Iordania (-94,0%), Egipt (-36,4%), Tunisia (-96,7%), Coreea de Sud (-88,8%), Ungaria (-5,6%), cauzând descreșterea pe total exporturi cu 22,0%. În structura exporturilor din ianuarie-aprilie 2023 ponderi semnificative le-au revenit următoarelor grupe de mărfuri: mașini și aparate electrice și părți ale acestora (15,0%); petrol, produse petroliere și produse înrudite (12,5%); cereale și preparate pe bază de cereale (10,5%); grăsimi și uleiuri vegetale fixate, brute, rafinate sau fracționate (8,5%); legume și fructe (8,0%); îmbrăcăminte și accesorii (6,8%); băuturi alcoolice și nealcoolice (4,6%); semințe și fructe oleaginoase (4,3%); mobilă și părțile ei (3,5%); articole din minerale nemetalice (2,8%), vehicule rutiere (2,3%); fire, țesături, articole textile și produse conexe (2,0%).// 15.06.2023 — InfoMarket