
Expoziția „Mărțișorul călător”
Muzeul Național de Etnografie și Istorie Naturală (MNEIN), în parteneriat cu proiectul „Călătorii cu Gust”, are plăcerea de a vă invita la inaugurarea expoziției de fotografii „Mărțișorul călător”, un eveniment inedit care celebrează tradiția Mărțișorului într-un context internațional.
Vineri, 28 februarie 2025
Ora 15:00
Muzeul Național de Etnografie și Istorie Naturală, str. M. Kogălniceanu, 82, mun. Chișinău
Perioada expoziției: 28 februarie – 31 martie 2025
Expoziția „Mărțișorul călător” aduce în prim-plan Mărțișorul – simbol autentic al primăverii, care a fost surprins pe fundalul celor mai impresionante și reprezentative monumente naturale sau arhitecturale din Africa, America, Australia, Europa și Asia. Mărțișorul a devenit un mesager al tradiției românești, datorită cetățenilor țării noastre, care locuiesc sau călătoresc în aceste regiuni, consolidând statutul său de patrimoniu cultural imaterial inclus în Lista reprezentativă UNESCO.
Prin această expoziție, ne dorim să promovăm diversitatea culturală și să încurajăm schimburile interculturale printr-un simbol tradițional cu o semnificație aparte. Vizitatorii vor putea descoperi protagoniștii din spatele imaginilor, locurile în care au fost realizate fotografiile și semnificația Mărțișorului în tradiția românească.
Vă așteptăm cu drag!
Str. M. Kogălniceanu, 82.
Muzeul Național de Etnografie și Istorie Naturală
Organizatori:
Ministerul Culturii al Republicii Moldova
Muzeul Național de Etnografie și Istorie Naturală
Proiectul „Călătorii cu gust”