„Nu este un loc plăcut”. Astronomii au obținut cea mai clară imagine de până acum a unei exoplanete. Ce știm despre Kua’kua
Astronomii au obținut cea mai clară perspectivă asupra suprafeței unei exoplanete – o planetă situată dincolo de sistemul nostru solar – grație Telescopului Spațial James Webb al NASA, transmite Reuters.
Webb a colectat date despre o exoplanetă stâncoasă cu un diametru cu aproximativ 30% mai mare decât al Pământului, date care indică faptul că este o lume pustie și lipsită de atmosferă, a cărei suprafață ar putea semăna cu cea a lui Mercur, cea mai apropiată planetă de Soare din sistemul nostru solar.
Lipsa unei atmosfere vizibile și temperaturile sale extreme – deosebit de fierbinte pe o parte și glacială pe cealaltă – par să o facă de nelocuit.
„Este o stâncă infernală și sterpă”
Planeta se numește LHS 3844 b, sau Kua’kua, cuvântul pentru fluture într-o limbă indigenă vorbită în Costa Rica. Ea orbitează în jurul unei stele mai mici și mai puțin luminoase decât Soarele, situată la aproximativ 49 de ani-lumină de Pământ.
„Această planetă nu este un loc plăcut”, a declarat astronomul Laura Kreidberg, director general al Institutului Max Planck pentru Astronomie din Germania și autor principal al studiului publicat săptămâna aceasta în revista Nature Astronomy.
„Este o stâncă infernală și stearpă – mult mai asemănătoare cu Mercur decât cu Pământul. Nu există nici urmă de atmosferă. În schimb, vedem o suprafață întunecată, probabil străveche. Imaginați-vă o stâncă goală care gonește prin spațiu de miliarde de ani. Nu ați vrea să mergeți acolo”, a spus Kreidberg.
Observațiile sugerează o suprafață planetară străveche acoperită de regolit întunecat – un material stâncos fragmentat și afânat care acoperă roca de bază solidă, rezultat al eonilor de bombardament continuu cu radiații stelare și impacturi de micrometeoriți.
Totul se datorează Telescopului Spațial James Webb
Webb, care a fost lansat în 2021 și a devenit operațional în 2022, a permis progrese revoluționare în înțelegerea exoplanetelor. Capacitățile sale robuste de observare în infraroșu au ajutat la discernerea compoziției chimice și a dinamicii interne a atmosferei exoplanetelor, arătând chiar și ce fel de nori sunt prezenți.
Webb le permite acum astronomilor să studieze direct geologia și compoziția suprafeței exoplanetelor, a spus astronomul și autorul principal al studiului, Sebastian Zieba, de la Centrul de Astrofizică, Harvard & Smithsonian din Massachusetts.
„Acest lucru era foarte dificil înainte de apariția Telescopului Spațial James Webb. Prin urmare, acest lucru plasează Pământul și sistemul solar în ansamblu într-un context mai larg, permițându-ne să verificăm dacă procesele sau compozițiile de suprafață cunoscute în sistemul solar sunt comune și în jurul altor stele”, a spus Zieba.
„Este ca și cum ne-am curățat brusc ochelarii și putem vedea planetele clar pentru prima dată”, a adăugat Kreidberg.
Ce știm despre Kua’kua și sistemul său solar
Steaua în jurul căreia orbitează Kua’kua este un tip comun numit pitică roșie. Masa sa este de aproximativ 15% din cea a Soarelui, iar luminozitatea sa de aproximativ 0,3%. Kua’kua se află extrem de aproape de stea, orbitând-o o dată la fiecare 11 ore.
De asemenea, este „blocată”, ceea ce înseamnă că o parte este întotdeauna orientată spre stea, iar cealaltă parte este întotdeauna orientată în direcția opusă, așa cum se întâmplă cu Luna în raport cu Pământul.
Suprafața feței luminate a planetei – încălzită permanent de stea – are o temperatură de aproximativ 725 de grade Celsius. Nu s-a detectat căldură pe „partea întunecată” a planetei.
Webb le-a permis cercetătorilor să detecteze lumina – mai precis regiunea infraroșie a spectrului electromagnetic – provenind direct de la suprafața planetei.
„Diferitele roci au amprente spectrale diferite, la fel ca și atmosferele. Rocile vulcanice întunecate, precum bazaltul, s-au potrivit mult mai bine cu observațiile noastre decât rocile mai luminoase, bogate în siliciu, precum granitul”, a spus Zieba.
Suprafețele lui Mercur și ale Lunii sunt dominate de bazalt.
O altă posibilitate care se potrivea cu observațiile era o suprafață solidă de rocă vulcanică relativ recentă, dar cercetătorii au căutat gaze legate de activitate vulcanică, precum dioxidul de sulf, și nu au găsit așa ceva.
Fără o atmosferă, protecția împotriva radiației stelare sau a particulelor încărcate provenite de la stea este redusă, iar apa lichidă, considerată fundamentală pentru viață, nu are nicio șansă să existe.
„Așadar, în ansamblu, este aproape sigur că aceasta nu este o lume locuibilă”, a spus Zieba.
hotnews.ro
