Cercetătorii au lansat un sistem care reduce dramatic timpul necesar pentru prezicerea unei furtuni
O echipă de oameni de știință din Hong Kong a dezvoltat un sistem de prognoză meteo bazat pe inteligență artificială (AI), capabil să prezică furtuni și ploi torențiale cu până la patru ore înainte ca ele să lovească, comparativ cu intervalul actual de 20 de minute până la două ore, relatează Reuters.
Echipa de la Universitatea de Știință și Tehnologie din Hong Kong a declarat miercuri că sistemul îi va ajuta pe guvernanți și pe furnizorii de servicii de urgență să răspundă mai eficient la extremele meteorologice tot mai frecvente, asociate schimbărilor climatice.
„Sperăm să folosim inteligența artificială și datele satelitare pentru a îmbunătăți prognoza fenomenelor meteo extreme, astfel încât să fim mai bine pregătiți”, a spus Su Hui, profesor coordonator al departamentului de inginerie civilă și de mediu din cadrul universității, care a condus proiectul.
Într-o conferință de presă organizată pentru a prezenta cercetarea publicată în decembrie în revista Proceedings of the National Academy of Sciences, Su a subliniat că sistemul a fost conceput pentru a prezice precipitațiile abundente.
Cum funcționează „meteorologul AI” dezvoltat de cercetătorii din Hong Kong
Modelul dezvoltat aplică tehnici de inteligență artificială generativă, introducând „zgomot” în datele de antrenament, astfel încât sistemul să învețe să inverseze procesul, în încercarea de a produce prognoze mai precise.
Echipa de oameni de știință din Hong Kong a precizat că acesta a fost dezvoltat în colaborare cu autoritățile meteorologice din China și că sistemul actualizează prognozele la fiecare 15 minute și a crescut acuratețea cu peste 15%.
O astfel de activitate este crucială deoarece numărul de taifunuri și episoade de vreme ploioasă cu care s-au confruntat Hong Kong-ul și o mare parte din sudul Chinei în 2025 a depășit cu mult normele sezoniere, spun cercetătorii.
Anul trecut, Hong Kong a emis de cinci ori cea mai ridicată alertă de furtună de ploaie și de 16 ori pe a doua ca severitate, stabilind noi recorduri, potrivit observatorului său meteorologic.
Atât Administrația Meteorologică a Chinei, cât și Observatorul din Hong Kong lucrează pentru a integra modelul în prognozele oficiale. Noul cadru de inteligență artificială al echipei, denumit „Deep Diffusion Model based on Satellite Data” (DDMS), a fost antrenat folosind date privind temperaturile colectate între 2018 și 2021 de satelitul chinez Fengyun-4.
Sateliții pot detecta formarea norilor mai devreme decât alte sisteme de prognoză, precum radarul. Datele au fost combinate cu expertiză meteorologică pentru a surprinde evoluția sistemelor de nori convectivi și au fost ulterior validate cu eșantioane din primăvara și vara anilor 2022 și 2023.
hotnews.ro







