Noutaţi

Datele privind activitatea băncilor comerciale din Republica Moldova la data de 31 Iulie, a.2025Dr. Sándor Csány: Fiind a patra ca mărime, OTP Bank din Moldova va crește atât organic, cât și prin posibile fuziuni și achizitiiȘi pare să fie un loc, dar se pare că nuScott HOCKLANDER: Pentru mine, perseverența cetățenilor moldoveni nu este doar o lecție învățată, ci și un mare exempluSorin MASLO: „Anul 2022 a fost unul de cotitură pentru Combinatul „Cricova”, cifra de afaceri a crescut cu aproape 25%” Ratele depozitelor – la maximum. Conjunctura pieței sau De ce băncile au nevoie de depozitele persoanelor fiziceValeriu LAZĂR:”Dacă statul astăzi nu va susține businessul, mâine nu va avea de la cine colecta impozite”Aeroportul din Chișinău, oglindă a statalitățiiMăsurile monetare contra inflației nemonetareBăncile, ca punct de sprijin pentru economie: au majorat profitul și se pregătesc de provocările din semestrul II din 2022Ministerul Finanțelor și investitorii de pe piața valorilor mobiliare de stat, la culmile volumului de plasarePiața bancară: emoții și cerere sportită. Nu există panicăEste oare pregătită Moldova pentru consecințele economice al războiului din țara vecinăNe așteaptă hiperinflație? Totul depinde de diagnoza corectă și tratamentul prescrisCe se întâmplă pe piața valorilor mobiliare de stat și ce atribuție la aceasta are Banca NaționalăSectorul vinicol, în prag de revoluție: Legea de profil falimentează întreprinderile?Capcană pentru piața produselor petroliereLászló DIÓSI: Foreign investments come to Moldova due to banking system stabilityCând nu sunt bani de la FMI, emitem VMS! Nikolay BORISSOV: ”Cumpărarea Moldindconbank-ului reprezintă cea mai bună achiziție de pe piața moldovenească, deși e și cea mai riscantă” Jocuri în ping-pong petrolierAnul bancar 2020 – pandemic, profitabilStraniul an 2020: smerenie, revoltă, acceptarea noii realități”Jocurile foamete” ale pieței valutareCum să îmblânzim lichiditățileVeaceslav IONIȚĂ: Guvernul a omorât businessul, dar a cochetat cu populațiaOamenii și businessul: Selecția naturală și nenaturalăAlexandru BURDEINÎI: Să fii etic în afaceri devine vitalIndicatorii macroeconomice de baza in MoldovaZilnic: Cursul de schimb valutar la toate bancile comerciale din MoldovaZilnic: Pretul PECO

Noul film al Pixar spulberă toate așteptările și obține cele mai mari încasări ale oricărui film de anul acesta

Noul film al Pixar spulberă toate așteptările și obține cele mai mari încasări ale oricărui film de anul acesta

Filmul „Inside Out 2” produs de studioul de animație Pixar a obţinut încasări de 155 de milioane de dolari în weekendul său de debut în cinematografe, depăşind astfel „Dune: Part Two” şi „Godzilla x Kong: The New Empire” și devenind lungmetrajul cu cea mai puternică premieră de anul acesta, relatează revista Variety, citată de News.ro.
Încasările obținute de Inside Out 2 sunt aproape duble față de cele ale filmului Dune: Part Two în weekendul său de debut, când apreciata peliculă a lui Denis Villeneuve a vândut bilete în valoare de 82,5 milioane de dolari în cinematografele nord-americane. Godzilla x Kong: The New Empire a avut un rezultat apropiat, cu încasări de 80 de milioane de dolari la debutul de la sfârșitul lunii martie în America de Nord.
Inside Out 2 este de asemenea primul film de la Barbie care debutează cu încasări de peste 100 de milioane de dolari. Barbie vânduse bilete în valoare de 162 de milioane de dolari pe piața sa internă în weekendul de debut din iulie anul trecut.
La fel ca antemenționatele lungmetraje, noul film al Pixar a avut succes şi la box office-ul internaţional, cu încasări de 140 de milioane de dolari, suficiente pentru a depăşi Frozen 2 (135 de milioane de dolari) și a deveni pelicula de animație cu cele mai mari venituri la debut din istorie în afara SUA.
Încasările obținute de Inside Out 2 au fost deosebit de mari în America Latină, unde a obţinut a doua cea mai mare deschidere din toate timpurile, după epopeea Marvel a Disney Avengers: Endgame. În total, noul lungmetraj de animație al Pixar a obținut încasări de 295 de milioane de dolari la nivel global, adică pe piața internă din America de Nord și pe cele internaționale.

Filmul are un buget de producţie de 200 de milioane de dolari, bani pe care i-a recuperat încă din primele 3 zile de rulare în cinematografe. Inside Out 2 „spulberă așteptările” privind încasările la box office, scrie revista Variety în titlul articolului său despre vânzările de bilete de weekendul acesta.
Filmul „Inside Out 2” readuce studioul Pixar pe cai mari, după mai multe eșecuri la box office
Inside Out 2 vine ca o gură de oxigen uriașă pentru cinematografele nord-americane, care au încasat lovitură după lovitură anul acesta din cauza eșecului unor filme cu pretenții de „blockbuster”. De exemplu, noua peliculă Mad Max al regizorului George Miller nu a reușit nici măcar să își adjudece prima poziție la box office în weekendul său de debut, deși era unul dintre cele mai așteptate filme ale anului.

Inside Out 2 marchează de asemenea un succes major pentru studioul Pixar, ale cărui filme erau odată un succes garantat la box office. Încasările spectaculoase și recenziile stelare de care s-au bucurat producțiile Pixar au convins Disney să plătească în 2006 nu mai puțin de 7,4 miliarde de dolari pentru a cumpăra studioul de animație, pe care îl deține și în prezent.

Însă în ultimii ani Pixar a avut probleme în a menține acest succes la box office, în parte și datorită deciziei Disney de a lansa filme de animație precum Turning Red, Soul şi Luca direct în streaming pe platforma sa Disney+ în timpul pandemiei.
Şeful Pixar, Pete Docter, care a regizat primul film Inside Out din 2015, un succes major la box office, a susţinut că strategia din epoca COVID a „antrenat” publicul să urmărească filmele studioului acasă și că din această cauză filme Pixar lansate recent, ca de exemplu Lightyear (2022) şi Elemental (2023) au obținut încasări sub așteptări.
Însă Inside Out 2 a devenit acum filmul Pixar cu al doilea cel mai mare debut în cinematografe din istoria studioului, înaintea peliculelor Finding Dory din 2016 (135 de milioane de dolari) şi Toy Story 4 din 2019 (120 de milioane de dolari) şi în spatele doar a lungmetrajului Incredibles 2 din 2018 (182 de milioane de dolari).
Deși și primul film Inside Out s-a bucurat de un succes major în cinematografe, vânzările de bilete ale succesorului său sunt cu mult mai mari. Filmul original din 2015 a obținut încasări de 90,5 milioane de dolari în weekendul de debut și a ajuns în lunile care au urmat la venituri totale de 356 de milioane de dolari în America de Nord şi 858,8 milioane de dolari la nivel global.

hotnews.ro

Noutați dupa tema