
România va avea de anul viitor cea mai mare centrală pe gaze din UE / Cine este compania din Irak care o construiește
Centrala pe gaze de la Mintia va fi pornită pentru teste la începutul anului viitor și va produce electricitate pentru sistemul energetic național începând cu luna august, a anunțat miercuri Casian Nițulescu, secretar de stat în Ministerul Energiei. Proiectul este derulat de Mass Global Energy Rom, companie înființată special pentru această investiție, parte a unui grup din Irak, înregistrat în Insulele Cayman. „Conducta care va alimenta cu gaze centrala și care vine din conducta BRUA va fi gata cel mai târziu la 15-20 octombrie. Testele vor începe în ianuarie-februarie 2026, iar producția de energie va începe în august 2026. Este un proiect care se dezvoltă în grafic și are un cost de 1,4 miliarde de euro, pentru o capacitate de 1.737 MW”, a spus Nițulescu, în cadrul conferinței „Energia în priză”, organizată de ziarul Bursa. Centrala va livra energie în bandă, dar, fiind una flexibilă, va ajuta și la echilibrarea sistemului energetic național, a adăugat el.Centrala de la Mintia a fost declarată proiect de importanță naționalăÎn decembrie 2024, Guvernul României a declarat proiectul „Centrala electrică MASS Mintia” ca proiect de importanță națională în domeniul energiei electrice. Noua centrală, amplasată în județul Hunedoara, va funcționa pe baza unor tehnologii moderne și eficiente, utilizând turbine cu gaz și abur. Centrala este construită pe amplasamentul fostei termocentrale pe cărbune de la Mintia, care a fost închisă în anul 2021. Noua centrală va produce anual aproximativ 12.159 GWh de energie electrică, având o durată de viață proiectată de 30 de ani. „La Mintia se ridică cel mai mare proiect energetic din ultimii 35 de ani din România: cea mai mare şi mai modernă centrală pe gaz din Europa, cu o putere instalată de 1.734 MW, tehnologie Siemens de ultimă generaţie, investiţie de peste 1,4 miliarde EUR”, spunea fostul ministru al Energiei, Sebastian Burduja, în luna iunie a acestui an. hotnews.ro