Urmatoarea criza bancară mondială nu va semăna cu nimic ceea ce a văzut lumea în 2008. Dezastrul vine încet şi tăcut, fără ca nimeni să-l observe la timp
În ultimele decenii, crizele financiare au avut tendinţa de a fi rapide şi violente. De obicei, acestea se învârt în jurul câtorva companii, bănci sau ţări şi adesea ating punctul culminant în timpul unui weekend, înainte de deschiderea pieţelor asiatice. Următoarea criză ar putea fi una total opusă de vechiul model, unde prăbuşirea vine încet şi fără semne evidente care să pună în alertă pieţele şi factorii de decizie, scrie The Wall Street Journal.
În 1980 SUA este lovită de ceea este cunoscut ca şi criza S&L (savings and loans), al cărei început seamănă izbitor de mult cu ceea se întâmplă la nivel economic şi financiar în prezent.
Pe scurt, Rezerva Federală a crescut brusc ratele dobânzilor pentru a combate inflaţia. Instituţiile financiare şi băncile s-au trezit blocate atunci între obligaţiunile care ajungeau la maturitate foarte târziu şi ratele dobânzilor care nu se mai opreau din crescut, afectând apetitul pentru credite şi capacitatea băncilor de a returna datoriile.
Din 1980 până în 1994, aproximativ 3.000 de instituţii financiare şi bănci americane, majoritatea mici, au fost închise sau salvate.
Din 2008 până în 2021, Fed a menţinut ratele dobânzilor aproape de zero. Băncile şi-au sporit deţinerile de obligaţiuni guvernamentale şi de obligaţiuni ipotecare garantate de guvernul federal în căutare de randament.
Când ratele au început să crească brusc în 2022, valoarea de piaţă a acestor obligaţiuni s-a prăbuşit. Deşi aceste pierderi au fost deosebit de acute la SVB, aceasta nu a fost singura bancă care a pierdut bani.
Profesorul de finanţe de la Universitatea Stanford, Amit Seru, a estimat recent că 11% dintre băncile americane, aproximativ 500 în total, au suferit pierderi procentuale mai mari pe activele lor din cauza ratelor mai mari ale dobânzilor decât SVB.
Cu toate acestea, în crizele din trecut, în cele din urmă, defaulturile au fost mai importante decât ratele dobânzilor.
În anii 1980, împrumuturile imobiliare comerciale au fost lovite de recesiune, de construirea excesivă şi de prăbuşirea preţurilor la petrol şi gaze.
Mexicul şi alte economii emergente au intrat în incapacitate de plată pentru împrumuturile acordate băncilor de tip money-center. În 2007-2009, creditele ipotecare şi instrumentele derivate aferente au dat fost cele care au eşuat.
Situaţia creditelor pare mai puţin îngrijorătoare acum. S&P Global Ratings calculează că 86% din titlurile de valoare ale băncilor erau susţinute de autorităţile federale în al treilea trimestru din 2022, faţă de 71% în 2008 (restul sunt obligaţiuni corporative şi titluri garantate cu active).
Acest lucru se datorează în parte răspunsului de politică fiscală şi monetară la pandemie. Rezerva Federală a reluat achiziţiile de obligaţiuni, iar Trezoreria a trimis stimulente mari şi ajutoare financiare direct în conturile bancare ale gospodăriilor.
Ca urmare, depozitele au crescut. Raportul dintre împrumuturile bancare şi depozitele a ajuns minimul ultimilor 50 de ani de aproximativ 60% în septembrie 2021.
Acest lucru nu a contat când ratele dobânzilor erau aproape de zero şi deponenţii nu aveau motive să caute alternative cu randament mai ridicat. Dar când Fed a ridicat ratele la 4% anul trecut, cei care economiseau au început să se mişte: depozitele s-au micşorat în ultimul an, impulsionate parţial de către Fed.
Când Moody's a retrogradat perspectivele de rating al sistemului bancar din SUA la începutul acestei luni, a avertizat că depozitele nu se află într-o zonă stabilă.
Cu excepţia cazului în care asigurarea federală este extinsă la toate depozitele, transformările sugerează că băncile mici şi mijlocii s-ar putea confrunta cu o perioadă prelungită de probleme şi presiuni asupra depozitelor, ceea ce le-ar putea forţa să limiteze creditarea.
Ceea ce va veni nu va fi o criză în sensul obişnuit al cuvântului, dar la final rezultatul va fi acelaşi.
businessmagazin.ro
