Noutaţi

Datele privind activitatea băncilor comerciale din Republica Moldova la data de 31 August, a.2025Dr. Sándor Csány: Fiind a patra ca mărime, OTP Bank din Moldova va crește atât organic, cât și prin posibile fuziuni și achizitiiȘi pare să fie un loc, dar se pare că nuScott HOCKLANDER: Pentru mine, perseverența cetățenilor moldoveni nu este doar o lecție învățată, ci și un mare exempluSorin MASLO: „Anul 2022 a fost unul de cotitură pentru Combinatul „Cricova”, cifra de afaceri a crescut cu aproape 25%” Ratele depozitelor – la maximum. Conjunctura pieței sau De ce băncile au nevoie de depozitele persoanelor fiziceValeriu LAZĂR:”Dacă statul astăzi nu va susține businessul, mâine nu va avea de la cine colecta impozite”Aeroportul din Chișinău, oglindă a statalitățiiMăsurile monetare contra inflației nemonetareBăncile, ca punct de sprijin pentru economie: au majorat profitul și se pregătesc de provocările din semestrul II din 2022Ministerul Finanțelor și investitorii de pe piața valorilor mobiliare de stat, la culmile volumului de plasarePiața bancară: emoții și cerere sportită. Nu există panicăEste oare pregătită Moldova pentru consecințele economice al războiului din țara vecinăNe așteaptă hiperinflație? Totul depinde de diagnoza corectă și tratamentul prescrisCe se întâmplă pe piața valorilor mobiliare de stat și ce atribuție la aceasta are Banca NaționalăSectorul vinicol, în prag de revoluție: Legea de profil falimentează întreprinderile?Capcană pentru piața produselor petroliereLászló DIÓSI: Foreign investments come to Moldova due to banking system stabilityCând nu sunt bani de la FMI, emitem VMS! Nikolay BORISSOV: ”Cumpărarea Moldindconbank-ului reprezintă cea mai bună achiziție de pe piața moldovenească, deși e și cea mai riscantă” Jocuri în ping-pong petrolierAnul bancar 2020 – pandemic, profitabilStraniul an 2020: smerenie, revoltă, acceptarea noii realități”Jocurile foamete” ale pieței valutareCum să îmblânzim lichiditățileVeaceslav IONIȚĂ: Guvernul a omorât businessul, dar a cochetat cu populațiaOamenii și businessul: Selecția naturală și nenaturalăAlexandru BURDEINÎI: Să fii etic în afaceri devine vitalIndicatorii macroeconomice de baza in MoldovaZilnic: Cursul de schimb valutar la toate bancile comerciale din MoldovaZilnic: Pretul PECO

A început goana după sisteme de înmagazinare a energiei. Ce fac ţările din Estul Europei?

A început goana după sisteme de înmagazinare a energiei. Ce fac ţările din Estul Europei?

Ungaria este interesată să construiască o centrală de înmagazinare a energiei prin pompare în Bavaria, Germania, pentru că relieful ţării nu permite realizarea unor centrale gravitaţionale.
În Polonia, compania naţională de transporturi feroviare dezvoltă ceea ce ar putea fi cea mai mare facilitate de stocare a energiei de tracţiune din Europa, adică o reţea de sute de „power bank-uri“ care să alimenteze reţeaua de energie pentru trenurile electrice poloneze. Cehia testează soluţii mai clasice de înmagazinare a energiei, în baterii.
Odată cu boom-ul energiei verzi a apărut problema fluctuaţiilor, a deficitului de energie când vântul nu mai bate, când cerul este acoperit de nori sau când este secetă, sau a excesului. Până în urmă cu un deceniu energia în exces, care nu era consumată, se scurgea în pământ. O soluţie pentru a nu o irosi este ca noaptea, când consumul industrial sau din gospodării este mic, iar preţurile mai reduse, curentul electric să fie folosit pentru a alimenta motoare electrice care pompează apă în rezervoare sau în lacuri de acumulare.
Ziua, imensele motoare care împingeau apa în sus sunt transformate în generatoare care, sub forţa apei care cade gravitaţinal, produc energie. În alte sisteme care funcţionează pe acelaşi principiu, în loc de apă pot fi folosite greutăţi, care urcă şi coboară în puţuri săpate adânc în pământ. Astfel de centrale sunt mai flexibile, dar au capacitate mai mică.
Unii le spun acestor soluţii de înmagazinare a energiei baterii gravitaţionale. Însă această tehnologie, deşi simplă şi folosită de decenii, dar la scară redusă, a rămas primitivă în comparaţie cu cea a bateriilor chimice, arată revista Science. Acum, încurajarea electromobilităţii a stimulat dezvoltarea de baterii eficiente şi de capacitate mare. Naţiunile dezvoltate îşi construiesc centrale imense de stocare a energiei în baterii.
Ungaria, o ţară săracă în resurse naturale, fără râuri care să permită folosirea energiei apei şi dependentă de importurile de gaze naturale ruseşti, este interesată să devină partener într-un proiect de construire a unei centrale de înmagazinare a energiei prin pompare a apei de 450 de MW în Bavaria, scrie Hungary Today.
Anunţul a fost făcut luna aceasta de ministerul inovaţiei şi tehnologiei din Ungaria. În acest sens, ministrul de resort László Palkovics a discutat cu proprietarii grupului Max Aicher din Germania.
Compania a oferit Ungariei „o participaţie semnificativă“ la proiect, a precizat Palkovics, care a explicat că terenul plat al ţării sale nu este potrivit pentru construirea unei centrale de înmagazinare prin pompare. Statul ungar a cumpărat recent un pachet de 20% din acţiunile oţelăriei “zdi Acélmüvek pe care Max Aicher o deţine în Ungaria. Palkovics a remarcat că stocarea energiei din surse care depind de vreme sau a energiei nucleare produse noaptea reprezintă „un avantaj competitiv şi de mediu“.
În Polonia, PKP Power Engineering, subsidiară a operatorului feroviar naţional, a anunţat că a inaugurat primul power bank din cei 300 prevăzuţi în proiect pentru reţeaua feroviară electrificată, scrie Rail Journal. Acesta ar fi cea mai mare facilitare de stocare a energiei de tracţiune din Europa.
„Rezervorul de energie“ a fost construit la Garbce, localitate aflată la 50 de km de Wroclaw. Unitatea poate propulsa singură un tren care circulă cu 160 km/h şi poate asigura energie pentru toate tipurile de trenuri electrice din Polonia. Centrala foloseşte patru doze de baterii care au în total 4.240 de celule de litiu-ion.
Facilitatea de stocare este proiectată având în vedere natura reţelei feroviare, încăr¬cându-se lent şi permiţând eliberarea rapidă a energiei atunci când trenul trece. Tehnologia folosită este una dintre cele mai eficiente.
Centrala de la Garbce a costat 20 de milioane de zloţi (4,3 milioane euro) şi are o capacitate de 5,5 MW. Tot în Polonia, la începutul anului start-up-ul suedez Northvolt a anunţat că va construi până în 2022 cea mai mare fabrică de sisteme de stocare a energiei din Europa. Uzina, construită în Gdansk, va produce iniţial module şi sisteme de baterii de capacitate mai mare de 5GWh pe an. Pe viitor, capacitatea livrată va creşte la 12GWh, iar fabrica va avea şi un centru de cercetare şi dezvoltare. „Asigurarea producţiei de celule de baterii în Europa este esenţială pentru viitorul industrial al continentului“, a spus Peter Carlsson, cofondatorul şi CEO-ul Northvolt. „Noua fabrică va livra sisteme de stocare a energiei sofisticate şi sustenabile pentru sprijinirea transformării reţelei de electricitate şi industriei din Europa.“ Sistemele livrate de această uzină vor folosi celule de baterii produse în Suedia. Zilele trecute, conglomeratul german Siemens a anunţat că va construi în sudul Germaniei, în Bavaria, una dintre cele mai puternice centrale de stocare a energiei în baterii din Europa. Capacitatea facilităţii va fi de 100MW. Centrala va folosi surplusul de energie din surse regenerabile şi va acoperi vârfurile de cerere în reţeaua de energie. Sistemele de înmagazinare, bazate pe celule de litiu-ion, vor fi furnizate de Fluence, un parteneriat între Siemens şi AES Corporation, o companie de energie din SUA.
Între timp, Shell Energy a anunţat intrarea în funcţiune a celei mai mari centrale de stocare a energiei în baterii din Europa, de 100MW, în Marea Britanie. Unitatea este folosită pentru echilibrarea fluxului de energie în reţeaua britanică şi poate alimenta până la 10.000 de locuinţe pe zi. În Cehia, anul trecut conglomeratul energetic CEZ şi operatorul sistemului de transport a energiei CEPS au intrat în parteneriate cu companii de tehnologie pentru dezvoltarea de standarde pentru folosirea tehnologiei de stocare a energiei în baterii pentru a eficientiza sistemul naţional de transport al energiei. Companiile vor dezvolta un sistem de stocare a energiei de 4MW în Tusimice în cadrul unui proiect pilot de testare. Modelele care vor avea succes vor fi implementate la nivel naţional.

Mediafax.ro

Noutați dupa tema