
Auditorii Curții de Conturi au înregistrat o serie de încălcări legate de administrarea proprietății publice a Moldovei situate pe teritoriul Ucrainei.
Potrivit serviciului de presă al instituției, în perioada 1-3 iulie, auditorii au examinat mai multe obiective, amplasate în Ucraina, parte a proprietății publice a Moldovei. Potrivit rezultatelor monitorizării, s-a dovedit că majoritatea obiectelor se află într-o stare deplorabilă, unele sunt ocupate ilegal sau se desfășoară proceduri de proprietate în instanțe. În unele cazuri, obiectele au fost chiar dificil de identificat din cauza clădirilor distruse și demolate. Astfel, în orașul Odessa, auditorii au examinat starea edificiului Consulatului Moldovei, care se află în gestiunea MAEIE, precum și a construcțiilor Sanatoriului „Moldova”, cu toate acestea examinarea a dezvăluit starea deplorabilă a clădirilor și situație incertă privind dreptul de proprietate în cazul sanatoriului. Auditorii au scos la iveală că, în satul Zatoka, baza de odihnă „Bugaz” (aflată în evidența contabilă a Universității de Stat din Moldova) este exploatată de către persoane neidentificate, iar fosta bază de odihnă „Politeh” - la moment „Admiral” - a fost recunoscută de autoritatea locală drept proprietate privată, urmare a reconstrucției capitale a acesteia de către arendator. Baza de odihnă „Selecția” (care se află la evidența contabilă a Institutului de Cercetări pentru Culturile de Câmp Selecția), în 2002, a fost dată în arendă unui cetățean al Ucrainei pe un termen de 10 ani, însă, arendașul nu a respectat prevederile contractuale și, fără a coordona cu Institutul, a demolat 36 de căsuțe de lemn și a construit bunuri imobile capitale cu 2 niveluri. A fost pierdut, practic, și patrimoniul aflat în gestiunea Ministerului Justiției, Baza de odihnă ,,Mecita”. Instituția nu a asigurat înregistrarea în conformitate cu legislația Ucrainei a clădirilor bazei de odihnă ca proprietate în gestiunea Brănești și nu a efectuat inventarierea în perioada 2018-2019. Lipsa controlului asupra patrimoniului aflat peste hotarele țării a condiționat demolarea neautorizată a clădirilor bazei de odihnă. Auditorii au examinat, de asemenea, starea unor obiective, proprietate publică, situate în localitatea Sergheevka. Câteva baze sunt funcționale, dar necesită unele investiții, cum ar fi Baza de odihnă ”Medic-2” (gestionată de USMF „Nicolae Testemiţanu”),”Parus” (gestionată de ÎS "Urbanproiect”), ”Automobilist” (gestionată de Administrația de Stat a Drumurilor),”Sveazist” (Posta Moldovei), cu toate acestea, situația privind drepturile de proprietatea în cazul unora dintre obiective este incertă. Funcționează în totalitate Centrul de reabilitare pentru copii „Sergheevca” și Centrul de reabilitare a invalizilor și pensionarilor „Victoria”, aflate în gestiunea Ministerului Sănătății, Muncii și Protecției Sociale. În localitatea Primorsk nu funcționează Baza de odihnă „Dacia” (gestionată de USM), nefiind clarificată situația privind drepturile de proprietate asupra acesteia. Vizita de documentare în Ucraina se încadrează în programul de activitate al Curții de Conturi și răspunde așteptărilor Parlamentului. Rezultatele auditului vor fi revizuite în detaliu în timpul unui viitor audit de performanță de către Curtea de Conturi.. // 05.07.2021 – InfoMarket.