
Ministrul Agriculturii, Vladimir Bolea, a propus un mecanism de acordare a creditelor garantate de stat pentru producătorii de cereale.
Soluția respectivă a fost propusă vineri, în cadrul unei ședințe la care au participat fermierii protestatari și premierul Dorin Recean. Inițiativa prevede acordarea de împrumuturi de până la 500.000 de lei pentru completarea capitalului de lucru, cu o garanție de stat de 90%, pe un termen inițial de 18 luni, cu o perioadă de grație de 6 luni, cu o rată de 7% pe an, care urmează a fi rambursată de stat. "ODA garantează în proporție de 90 la sută. Mergeți să cumpărați motorină, îngrășăminte pentru a începe lucrările. Iar dobânda va fi subvenționată de AIPA", a declarat ministrul. Vladimir Bolea a dat asigurări că acest mecanism de finanțare va fi disponibil începând de luni sau marți, 19 sau 20 februarie. La rândul său, agricultorul Sergiu Ștefanco a declarat că nu este de acord cu această propunere, deoarece 500.000 de lei vor acoperi cheltuielile pentru doar 50 de hectare. La finalul ședinței, premierul Dorin Recean a anunțat că marți, la ora 10:00, Guvernul va organiza o nouă ședință, în cadrul căreia vor fi discutate două subiecte: mecanismul propus pentru primirea celor 500.000 de lei cu garanție de stat și programul de distribuire a motorinei. // 16.02.2024 - InfoMarket.