
Asociațiile de business din domeniul agriculturii organice și vitivinicole din Moldova ar putea obține de la UE granturi în valoare de60 mii euro în cadrul proiectului EU4Business: Connecting Companies (EU4BCC).
Despre aceasta a anunțat Camera de Comerț și Industrie a Moldovei, care a invitat asociațiile din țara noastră să depună cererile la concursul de granturi. Este menționat că scopul proiectului este de a sprijini dezvoltarea economică durabilă și crearea de locuri de muncă în țările Parteneriatului Estic, ajutând întreprinderile mici și mijlocii să crească – în special prin: promovarea comerțului; încurajarea investițiilor interne; încurajarea legăturilor comerciale cu companiile din Uniunea Europeană. În cadrul proiectului, Asociațiilor de Business din țările Parteneriatului Estic și din statele membre ale UE vor fi oferite 12 de granturi pentru sectorul agriculturii organice și 11 granturi pentru sectorul vitivinicol, pentru organizarea unui șir de activități care vor include: Twinning – stabilirea de legături directe între Asociațiilor de susținere a afacerilor din statele membre ale UE și țările din Parteneriatul estic pentru a permite schimbul de cunoștințe specifice și cele mai bune practici, cu ajutorul facilitatorilor și experților; B2B – întâlniri bilaterale; vizite de studiu pentru schimb de experiență. Orice subvenție solicitată în cadrul acestei cereri de propuneri trebuie să se încadreze în sumă maximă de 60 mii euro. Cofinanțarea EUROCHAMBRES va reprezenta 95% din bugetul real final, iar restul de 5% trebuie să fie cofinanțat de solicitanți prin resurse proprii. Beneficiarii finali sunt întreprinderile cu potențial de internaționalizare și asociațiile de business care au nevoie de sprijin pentru a crea servicii noi/inovatoare pentru membrii lor. Asociațiile de susținere a afacerilor dintr-o țară UE și din Moldova, trebuie să prezente o propunere comună de proiect (în acest caz, solicitantul principal este UE), participând la apelurile de proiecte. Parteneriatul asociațiilor de business trebuie să fie compus dintr-un număr echilibrat de parteneri: jumătate din Moldova și alte țări din Parteneriatul estic (în cazul unui parteneriat mai mare de 2 țări), iar cealaltă jumătate din statele membre ale UE. Parteneriatul asociațiilor de business ar trebui să fie compus din cel puțin un solicitant principal al UE și un co-solicitant din Moldova sau dintr-un număr egal de asociații de business din UE și Moldova. Aceeași asociație de business poate aplica pentru a primi grant pentru maximum 2 acțiuni propuneri separate care trebuie depuse pentru fiecare acțiune separat. Aceste două propuneri/aplicări pot fi depuse pentru activități diferite (de exemplu, o vizită de studiu și un twinning în același sector). Perioada de implementare a acțiunilor - este de la 1 iulie 2021 la 15 iunie 2022. Cu toate acestea, având în vedere impactul potențial pe care pandemia COVID-19 l-ar putea avea asupra implementării acțiunii, prin urmare, sub rezerva aprobării prealabile a UE, termenul poate fi prelungit. Toate organizațiile interesate pot găsi apelul, formularul de aplicare electronică și întrebările frecvente (FAQ) publicate împreună cu toate documentele care trebuie furnizate pentru acest apel pe site-ul web al proiectului: https://connectingcompanies.eu/index.php/calls/. Potrivit CCI a Moldovei, pe 7 aprilie va fi organizată o sesiune de informare în cadrul căreia vor fi prezentate mai multe informații despre acest proiect. De asemenea, în cadrul evenimentului vor putea fi stabilite relații de colaborare cu partenerii din UE și de prezentare a inițiativelor proprii. // 01.04.2021 – InfoMarket.