O ştire de la începutul acestei luni arătăta cum un fermier belgian a mutat graniţa cu Franţa cu vreo doi metri şi jumătate, extinzînd teritoriul ţării sale, fără prea mare bătaie de cap. Dacă soluţia s-ar adapta în cazul conflictelor armate, ar avea de cîştigat agricultura şi omenirea în general. N-am mai avea nevoie de armate.
O lume a păcii ar arăta, după cum se vede, cît se poate de idilic: cu tractorişti, aranjînd graniţele după firescul lor natural, după cum îi şade bine cîmpului care trebuie arat şi nu după pixul strategilor, diplomaţilor şi politicienilor. O lume în care fermierii fac treaba celor de mai sus ar avea, teoretic, toate şansele să devină una mai bună.
O asemenea lume ar rezolva dintr-o singură acţiune conflictul israeliano-palestinian, aflat în plină desfăşurare: s-ar planta livezi de măslini la frontieră, arendate în comun de fermieri ai celor două părţi beligerante. Şi ar avea ei grijă ca munca să nu le fie surpată nici de tuneluri săpate pe dedesubt, nici stricată de şenilele tancurilor, nici arată de rachete.
Costurile infernale, în viaţă şi suferinţă ale războaielor de pînă acum au fost imense. Cinicii le consideră necesare, spunînd că omenirea s-ar fi înmulţit peste măsură şi că şi aşa sîntem prea mulţi pe faţa pămîntului. Nimic mai fals. Dacă armatele şi energiile lor distructive s-ar fi convertit în tot atîta energie şi costuri pentru agricultură, pentru servicii şi cercetare, oamenii ar fi fost cu siguranţă mult mai îndestulaţi şi fericiţi.
Deci, de ce nu stau lucrurile într-o asemea logică, cea a gestului unui fermier, deranjat în munca sa constructivă, de a pune pe masă cît mai multe produse, de o bornă de graniţă – în fond, un artificiu strategic, o limitare simbolică a teritoriului unei naţiuni?
Prima piedică ar fi suveranismul, ideea că naţiunile au un teritoriu al lor bine definit istoric; dar limitele acestuia n-ar putea să fie ele însele fluctuante, la mica înţelegere a celor care le compun? De pildă, acum cel puţin un sfert din populaţia României îşi contruieşte destinul în afara ei. Nu s-au mutat astfel, cumva, şi graniţele sale? Nu sînt, fiecare dintre emigranţii români nişte tractorşti belgieni? Eu cred că da.
Cred că, mai devreme sau mai tîrziu, că ne convine sau nu, această logică va avea cîştig de cauză şi că istoria nu va mai fi atributul grupurilor mari de oameni, ci a celor mai mici, a comunităţilor, mai degrabă locale. Că actualele greşeli politice, de pildă acelea de a nu face nimic pentru a împiedica emigrarea masivă din părţile sărace ori bombardate ale Orientului şi Africii, prin a-i ajuta la ei acasă pe locuitorii acestor zone, va crea o dinamică negativă, o distrugere a graniţelor mai nocivă decît un război: pur şi simplu, riscă să dispară atît borna belgianului, cît şi tractorul lui, distrus în bucăţi şi furat pe piese, de oameni care nu-i înţeleg şi nu-i acceptă rostul lui întreg, pentru că nu au fost învăţaţi să o facă.
Statele Unite şi Europa sînt parte activă a unui proces istoric în plină evoluţie, în care fermierul belgian are locul lui bine definit, ca simbol al globalizării. De aceea, gestul lui n-a stîrnit niciun conflict, cum s-ar fi întîmplat cu o sută-două de ani în urmă. Dar, pusă sub semnul egalităţii necondiţionate de nimic al ”corectitudinii politice”, termen la fel de lipsit de sens precum ”libertatea ca necesitate înţeleasă” a lui Marx, şi fără să ţină cont de istorie, mai degrabă negînd-o, socotind nocivă pentru prezent moştenirea istorică a naţiunilor, actuala politică globalistă riscă să producă mai mult rău, chiardecît războaiele.
Care e acel risc? E ca graniţele să dispară sub impactul acestei corectitudini politice duse la extrem, şi nu în logica istoriei şi a bunului simţ al tractoristului belgian. Ar putea dispărea naţiunile, dar egalizate în sărăcie şi conflict, şi nu ca efect al păcii şi unei logici a bunăstării.Migraţia, care şi-a schimbat sensul de la sud la nord va fi mult mai devastatoare ar putea face ”tabula rasa” şi din fermierul belgian, şi din tractorul lui. Cît despre borna de graniţă, răsturnată într-un şanţ, pe ea va creşte iarba. Pînă ce va fi găsită cîndva şi pusă ca margine la o vatră de foc.
Pentru că ideologiile, cum e şi aceasta a ”corectitudinii politice”, născute în laboratoarelele minţilor prea odihnite ale unor intelectuali sterili din universităţile americane, dedulciţi la neomarxism, ”corectitudine” care a ajuns să bîntuie şi pe la Bruxelles,capitala fermierului begian dar şi a Europei, n-au ţinut şi nu ţin cont de istorie, pe parcursul căreia n-au produsdecît victime: şi printre adepţii lor, şi printre cei care n-au crezut în ele.
Ideologiile au născut războaie, şi nu invers. În lipsa acestor invenţii nocive ale unor minţi bolnave, istoria ar avea numai de cîştigat de pe urma fermierilor, care într-un ”viitor luminos” ar lua în antrepriză frontierele.
Mediafax.ro