În Moldova s-a convenit asupra majorării salariului minim în sectorul real al economiei de la 6.300 la 7.600 de lei, începând cu 1 ianuarie 2027. Creșterea va fi de 20,6%. Pentru angajați, aceasta reprezintă o oportunitate de a-și mări veniturile, iar pentru angajatori – cheltuieli suplimentare pe care vor trebui să le acopere indiferent de evoluția vânzărilor, a profitului și a productivității muncii. Problema este deosebit de acută pentru microîntreprinderi, care constituie marea majoritate a întreprinderilor din țară.
Acordul a fost semnat pe 7 octombrie de Confederația Națională a Sindicatelor și de Confederația Națională a Patronatelor. Cu toate acestea, salariul minim național pentru anul 2027 trebuie stabilit printr-o hotărâre separată a Guvernului. Ministerul Muncii a început deja pregătirea hotărârii respective.
Creșterea salariului minim este de obicei analizată în primul rând din punct de vedere social. Cei 6.300 de lei actuali sunt greu de considerat suficienți pentru un nivel de trai decent, mai ales dacă venitul unei singure persoane trebuie să întrețină o familie. Dar decizia are și o altă fațetă: salariul este plătit de întreprindere, ale cărei posibilități financiare nu cresc automat odată cu modificarea salariului minim stabilit.
Conform datelor Biroului Național de Statistică, în 2025, în Moldova existau 74,36 mii de întreprinderi mici și mijlocii – 99,7% din totalul întreprinderilor care au prezentat rapoarte financiare. Acestea reprezentau 71,6% din angajați și 73,4% din veniturile din vânzări. În același timp, marea majoritate a companiilor face parte din categoria microîntreprinderilor, pentru care chiar și o creștere relativ mică a cheltuielilor fixe se poate dovedi semnificativă.
Problema nu ține doar de salariul în sine, ci și de plățile obligatorii ale angajatorului. La o rată standard a contribuțiilor sociale de 24%, un angajat cu un salariu brut de 6.300 de lei costă o întreprindere privată 7.812 lei pe lună. La un salariu de 7.600 de lei, cheltuielile cresc la 9.424 de lei. Diferența este de 1.612 lei pe lună, sau 19.344 de lei pe an pentru fiecare angajat.
Pentru o întreprindere mică cu cinci angajați care primesc salariul minim, cheltuielile suplimentare se vor ridica la aproape 97.000 de lei pe an. Pentru un magazin, o cafenea, un atelier sau o mică întreprindere de producție, aceștia sunt bani care trebuie câștigați în plus, economisiți din alte cheltuieli sau compensați prin majorarea prețurilor.
În plus, majorarea salariului minim nu afectează doar angajații care primesc salariul minim stabilit. Dacă un angajat începător va primi 7.600 de lei, iar un specialist cu mai multă experiență – 8.000 de lei, diferența anterioară de remunerare va dispărea practic. Pentru a menține diferențele în funcție de calificare și responsabilități, angajatorul va fi probabil nevoit să revizuiască și celelalte salarii. Deși acordul nu impune majorarea salariilor celor care primesc deja cel puțin 7.600 de lei, creșterea efectivă a fondului de salarii s-ar putea dovedi mai mare decât cheltuielile directe legate de majorarea salariului minim.
Dar ce poate face o întreprindere dacă veniturile sale nu cresc într-o măsură comparabilă? Una dintre opțiunile posibile este reducerea programului de lucru. Angajatorii pot trece angajații la normă parțială, pot limita orele plătite, pot renunța la angajări suplimentare sau pot redistribui sarcinile între angajații rămași. În acest caz, salariul minim stabilit crește, dar venitul lunar efectiv al angajatului s-ar putea să nu crească.
Munca cu normă redusă, conform legii, presupune o reducere corespunzătoare a programului de lucru și o remunerație proporțională. Dacă angajatul este înregistrat pentru patru ore, dar, de fapt, continuă să lucreze opt ore, aceasta constituie o încălcare a legislației muncii. În același timp, contribuțiile sociale pentru angajații cu normă redusă se calculează ținând cont de cerințele minime speciale. Cu toate acestea, în cazul unui control insuficient, apare riscul extinderii muncii informale.
Sindicatele care militează pentru creșterea salariului minim au și un interes financiar propriu. În organizațiile în care cotizațiile membrilor se calculează ca procent din venituri, creșterea salariilor determină automat o creștere a veniturilor în bugetele sindicale. De exemplu, în cazul unei cotizații de 1%, creșterea salariului de la 6.300 la 7.600 de lei majorează plata lunară a unui angajat de la 63 la 76 de lei, adică cu 20,6%. Astfel, sindicatele susțin o soluție care îmbunătățește simultan veniturile angajaților și le sporește propriile venituri financiare. În ce măsură acest factor le influențează poziția în cadrul negocierilor? Probabil că transparența finanțării organizațiilor implicate în stabilirea remunerației este o chestiune care merită atenție.
Creșterea cheltuielilor de personal poate influența și prețurile. Dacă întreprinderile compensează costurile suplimentare prin scumpirea bunurilor și serviciilor, o parte din creșterea nominală a salariilor va fi absorbită de inflație. Sunt deosebit de sensibile la acest aspect sectoarele cu utilizare intensivă a forței de muncă, unde costurile salariale reprezintă o pondere semnificativă din costul de producție. Însă amploarea acestui efect depinde de productivitate, de concurență și de capacitatea întreprinderilor de a-și acoperi cheltuielile fără a majora prețurile.
În consecință, creșterea salariului minim cu 20,6% nu înseamnă o creștere echivalentă a puterii de cumpărare. Iar dacă angajatorii reduc în plus timpul de lucru sau numărul de angajați, efectul pozitiv pentru angajați devine și mai puțin evident.
În același timp, salariile mai mari pot contribui la reținerea angajaților, la reducerea stimulentelor pentru migrația forței de muncă și la susținerea cererii interne. Cu toate acestea, o astfel de creștere devine durabilă atunci când este susținută de o creștere a productivității și a veniturilor întreprinderilor, și nu doar de noi obligații ale angajatorilor.
Pentru Moldova, acest aspect este deosebit de important în contextul creșterii tarifelor la produse petroliere, gaz și încălzire, care majorează cheltuielile unei părți dintre întreprinderi. Companiile mici au mult mai puține posibilități de a investi în echipamente, automatizare și creșterea eficienței decât angajatorii mari. Creșterea simultană a costurilor cu energia și personalul le limitează și mai mult capacitățile financiare. De asemenea, crește și povara fiscală prevăzută de noua politică fiscală.
Autoritățile au stabilit deja un obiectiv de majorare a salariului minim până la 10.000 de lei până în 2030. Pentru întreprinderile mici, acest lucru înseamnă perspectiva unei creșteri suplimentare a cheltuielilor cu personalul, indiferent de cât de mult vor crește veniturile lor.
Guvernul poate majora salariul minim la orice sumă. Însă este important cât de mult va crește puterea de cumpărare reală a salariului pe fondul inflației controlate; câți angajați vor putea să-l primească pentru un program complet de lucru; și câte întreprinderi vor putea plăti salariul minim stabilit, fără a reduce numărul oficial de angajați. În caz contrar, majorarea salariului minim ar putea duce la reducerea orelor de lucru și a locurilor de muncă, în loc de creșterea așteptată a veniturilor populației. // 10.10.2026 — InfoMarket.