Problema Nistrului din această toamnă nu constă doar în nivelul scăzut al apei. Ea a scos la iveală o vulnerabilitate și mai gravă: una dintre principalele surse de apă pentru Moldova depinde de lacul de acumulare și de modul său de funcționare pe teritoriul Ucrainei.

La sfârșitul lunii septembrie, nivelul lacului de acumulare Novodnistrovsk a scăzut sub 111 metri, în condițiile în care nivelul normal este de aproximativ 121,5 metri. Cu alte cuvinte, suprafața apei s-a situat cu aproximativ 10,5 metri sub nivelul normal. Guvernul Moldovei califică deja nivelul actual drept critic.

Cauza principală este seceta. Partea superioară a bazinului hidrografic al Nistrului se află în principal pe teritoriul Ucrainei, iar acolo se formează o parte semnificativă a debitului, care ajunge apoi în lacul de acumulare și, mai departe, în Moldova. Precipitațiile din amonte au fost insuficiente în această vară și la începutul toamnei. Ministerul Mediului din Moldova leagă în mod direct nivelul scăzut actual al apei, în primul rând, de seceta prelungită și de lipsa precipitațiilor din bazinul superior al Nistrului. 

Însă seceta reprezintă doar o parte a problemei. Cealaltă constă în faptul că, în condiții de deficit de apă, trebuie decis cât să se păstreze în lacul de acumulare ucrainean și cât să se elibereze în aval, spre Moldova.

Și aici cifrele sunt deosebit de revelatoare. În primele 20 de zile ale lunii septembrie, în lacul de acumulare de la Novodnistrovsk au intrat, în medie, aproximativ 23 de metri cubi de apă pe secundă, iar în aval pe Nistru au fost eliberați aproximativ 60 de metri cubi pe secundă. Adică lacul de acumulare a eliberat aproximativ de 2,6 ori mai multă apă decât a primit.

În cele 20 de zile, în lac s-au adunat aproximativ 40,3 milioane de metri cubi de apă, iar s-au deversat 103,7 milioane de metri cubi. Diferența – aproximativ 63,4 milioane de metri cubi – a fost acoperită din rezervele proprii ale lacului de acumulare. Ca urmare, numai în această perioadă, nivelul său a scăzut cu aproximativ 68 de centimetri.

Acest lucru explică disputa privind volumul deversării. La sfârșitul lunii august, Ucraina a propus reducerea acestuia de la 75 la 50 m³/s, pentru a consuma mai lent rezervele lacului de acumulare. În urma negocierilor, părțile au convenit asupra unui debit de 60 m³/s, ceea ce înseamnă că Moldova a reușit să mențină un volum mai mare de apă care ajunge în aval. 

Însă, spre mijlocul lunii septembrie, situația s-a înrăutățit. Partea ucraineană a propus un regim și mai strict: să se elibereze în aval aproximativ aceeași cantitate de apă câtă intra în acel moment în lacul de acumulare – circa 22 m³/s. Un astfel de regim ar fi permis practic încetarea consumului rapid al rezervelor sale. Însă Moldova nu a acceptat propunerea. Ministerul Mediului a explicat acest lucru prin faptul că o reducere atât de bruscă a debitului ar fi putut afecta aprovizionarea cu apă a populației, funcționarea ecosistemelor acvatice și echilibrul hidrologic al Nistrului.

Conflictul de interese constă în faptul că, pentru Ucraina, un debit ridicat înseamnă o reducere suplimentară a rezervelor de apă din propriul lac de acumulare. Pentru Moldova, un debit prea scăzut înseamnă scăderea nivelului Nistrului și un risc crescut pentru punctele de captare a apei.

Da, deficitul actual de apă este cauzat în primul rând de secetă. Dar este la fel de evident și altceva: când apa începe să se împuțineze, cantitatea acesteia în Moldova începe să depindă de deciziile luate de partea ucraineană cu privire la regimul de funcționare al lacului de acumulare de la Novodnistrovsk.

Aici este vulnerabilitatea critică. Deocamdată, aceasta nu se resimte aproape deloc la robinete: alimentarea cu apă a Chișinăului are loc în regim normal. Cu toate acestea, până pe 29 septembrie, nivelul apei la punctul de captare din Cosăuți a scăzut la aproximativ 2,16 metri, față de 2,67 metri anterior, adică cu aproximativ 51 de centimetri. Autoritățile analizează deja soluții tehnice care să permită menținerea alimentării cu apă în cazul în care râul va continua să sece.

Dar Nistrul nu este necesar doar pentru apa potabilă. De el depind localitățile, agricultura, întreprinderile și ecosistemul. Cu cât este mai puțină apă în râu, cu atât devine mai dificilă alegerea între diferiții consumatori. Iar dacă perioadele de secetă se vor repeta, apa va trebui percepută nu doar ca o resursă naturală practic nelimitată, ci ca unul dintre factorii infrastructurali ai economiei.

După crizele gaziere și energetice, Moldova a început să-și restructureze sistemul energetic astfel încât să depindă mai puțin de un singur furnizor și de o singură rută. Este mult mai dificil să se procedeze la fel în cazul apei: nu există un al doilea Nistru în apropiere.

Prin urmare, primul lucru pe care îl poate face Moldova este să obțină, împreună cu Ucraina, reguli cât mai clare de gestionare a râului. Nu trebuie să înceapă negocierile abia atunci când nivelul lacului de acumulare se apropie de pragul critic, ci să stabilească din timp regimul de funcționare în anii de secetă: care este debitul minim care trebuie menținut în aval, la ce niveluri acesta poate fi redus, ce date trebuie să își schimbe părțile și cum se distribuie deficitul atunci când apa nu este fizic suficientă pentru toate nevoile.

A doua direcție – reducerea dependenței propriilor puncte de captare a apei de nivelul Nistrului. Situația actuală a arătat că infrastructura staționară nu este întotdeauna capabilă să se adapteze automat la scăderea nivelului apei. Încă din vară, Ministerul Mediului a subliniat separat necesitatea adaptării tehnice a punctelor de captare a apei la niveluri mai scăzute ale râului. 

Al treilea – crearea unei rezerve interne de siguranță: surse de rezervă, capacități de stocare, sisteme interconectate de alimentare cu apă, reducerea pierderilor în rețele și utilizarea mai economă a apei.

Acest lucru se aplică în special agriculturii. În condițiile unei secete prelungite, aprovizionarea cu apă potabilă va avea, inevitabil, prioritate. Prin urmare, dezvoltarea irigațiilor trebuie să însemne nu doar construirea unor noi stații de pompare și conducte, ci și crearea rezervelor de apă și utilizarea unor tehnologii de irigare mai eficiente.

După o luptă de mulți ani împotriva dependenței energetice, Moldova va trebui să se ocupe de încă una – cea de apă. Țara nu își poate schimba geografia, dar trebuie să creeze o infrastructură și reguli de gestionare a Nistrului astfel încât deciziile luate în afara țării să nu se transforme automat într-o criză internă. // 01.10.2026 – InfoMarket.