În Moldova există o listă oficială a autorizațiilor pe care statul are dreptul să le solicite întreprinderilor. Însă o analiză a legislației a identificat încă aproximativ 180 de cerințe de natură autorizativă care nu figurează pe această listă. Acum, autoritățile publice vor trebui să justifice necesitatea fiecăreia dintre acestea. Dacă acest lucru nu se va întâmpla, începând cu 1 ianuarie 2027, aceste cerințe își vor pierde caracterul permisiv.

Inventarierea legislației a identificat aproximativ 180 de cerințe de natură permisivă care nu figurează în Nomenclatorul actelor permisive. Acum se propune modificarea a 71 de legi și a 29 de hotărâri guvernamentale, iar aproximativ 80 de acte permisive deja cunoscute urmează să fie abrogate sau trecute în regimul de notificare.

Problema nu a fost identificată imediat. În 2024, Nomenclatorul includea 139 de acte de autorizare, dar în afara acestuia fuseseră deja identificate, încă de atunci, cel puțin 57 de documente suplimentare cu caracter de autorizare. Inventarierea ulterioară a scos la iveală "mult mai mult de o sută" de cerințe similare, iar în ultimele documente ale ministerului se menționează cifra de 180.

Rezultă o structură ciudată. Statul a creat o lege specială și o Listă oficială pentru ca antreprenorul să înțeleagă ce autorizații i se pot solicita. Însă, în paralel, în legislația sectorială s-a păstrat un al doilea nivel de aprobări, avize, certificate și alte cerințe, care îndeplinesc, de fapt, aceeași funcție.

Revizuirea vizează relațiile de muncă, siguranța împotriva incendiilor, sănătatea publică, sectorul farmaceutic, medicina veterinară, zonele economice libere, transporturile, reglementările de mediu și alte domenii. Iată câteva exemple concrete care arată cât de diferite pot fi astfel de cerințe.

1. Organigrama obligatorie pentru angajator. În prezent, aprobarea acesteia este obligatorie. Proiectul propune transformarea acesteia într-un drept: compania va putea să aibă și să modifice organigrama, dacă este necesar, dar cerința separată va dispărea.

2. Informarea scrisă separată a angajatului înainte de angajare sau de transfer. În prezent, angajatorul trebuie să comunice separat persoanei respective condițiile de muncă. Proiectul propune ca această obligație să fie considerată îndeplinită la semnarea contractului de muncă sau a unui acord adițional, dacă informațiile necesare sunt deja cuprinse în acestea.

3. Notificarea anuală a angajaților cu privire la concediile acumulate. Se propune eliminarea din Codul Muncii a obligației angajatorului de a comunica anual, în scris, fiecărui angajat numărul de zile de concediu acumulate și nefolosite, precum și termenul de utilizare a acestora.

4. Declarația anuală privind siguranța împotriva incendiilor. Se propune scutirea de această obligație a microîntreprinderilor, a întreprinderilor mici și mijlocii cu un nivel redus de risc de incendiu, în cazul în care acestea nu exploatează obiecte cu categorii ridicate de risc și utilizează echipamente, materiale și substanțe neinflamabile sau cu risc redus de incendiu.

5. Formarea persoanei responsabile cu siguranța împotriva incendiilor numai într-un centru de stat. Normele în vigoare atribuie, de fapt, această formare unei singure instituții de stat. Proiectul propune să se permită și alți furnizori acreditați, iar o parte dintre întreprinderile cu risc scăzut să fie scutite cu totul de această cerință.

6. Fișa de instruire privind securitatea muncii în format tipărit. În prezent, absolvirea instruirii se consemnează pe o fișă personală a angajatului. Proiectul permite întocmirea și păstrarea acesteia în format electronic, inclusiv confirmarea electronică a absolvării instruirii.

7. Registru separat pentru înregistrarea instrucțiunilor privind protecția muncii. În prezent, instrucțiunile trebuie înregistrate într-un registru special, cu formularul stabilit. Proiectul propune renunțarea la registrul separat și aprobarea instrucțiunilor prin decizia angajatorului.

8. Instruire repetată după 30 de zile de absență a angajatului. În prezent, este necesară o instruire suplimentară dacă angajatul a lipsit mai mult de 30 de zile calendaristice. Proiectul propune extinderea acestui termen la 90 de zile.

9. Autorizația sanitară în cazurile în care ar putea fi suficientă o notificare. Proiectul propune o delimitare mai clară între activitățile pentru care este cu adevărat necesară o autorizație sanitară prealabilă și cazurile în care este suficient ca întreprinderea să notifice statul cu privire la începerea activității. Adică o parte din proceduri ar trebui să treacă de la regimul de aprobare prealabilă la cel de notificare.

10. Autorizație separată pentru fiecare tip de activitate în zona economică liberă. În prezent, un rezident al ZEL trebuie nu numai să încheie un contract cu administrația zonei, ci și să obțină o autorizație separată pentru tipul de activitate respectiv. Proiectul propune renunțarea la cel de-al doilea document: dreptul de a desfășura această activitate va decurge direct din contractul cu administrația zonei.

Aceasta nu este o listă a zece dintre cele 180 de autorizații "ascunse" – nu există încă o listă nominală publicată a tuturor celor 180 de documente. Acestea sunt exemple din cele două pachete actuale de dereglementare. Ele demonstrează că sarcina administrativă nu constă doar în documente care sunt denumite oficial licențe sau autorizații.

Uneori este vorba de un certificat pe care legislația continuă să îl solicite chiar și după modificarea sistemului în sine. Uneori este vorba de un aviz obligatoriu sau de o aprobare. Uneori, statul solicită o autorizație prealabilă în situații în care autorii reformei consideră suficientă stabilirea unor reguli generale și controlul respectării acestora. În alte cazuri, două proceduri verifică practic același lucru.

Există și exemple mai simple de sarcină administrativă. Se propune ca angajatorii să fie scutiți de obligația de a comunica anual, în scris, fiecărui angajat numărul de zile de concediu acumulate și nefolosite. Pentru pensiunile turistice și agroturistice se propune modificarea reglementărilor privind vânzarea băuturilor alcoolice produse în gospodărie, întrucât în prezent această activitate este supusă unei părți din cerințele destinate producției industriale.

Cu toate acestea, ar fi greșit să considerăm toate cele 180 de cerințe identificate drept birocrație inutilă. Autorizația prealabilă poate fi într-adevăr necesară în cazurile în care este vorba despre sănătatea oamenilor, siguranță, mediu sau alte riscuri semnificative. Prin urmare, guvernul nu propune eliminarea automată a întregului set de cerințe identificate.

Se schimbă abordarea. Autoritatea de stat va trebui să justifice de ce un anumit tip de activitate necesită tocmai o autorizație prealabilă și ce risc nu poate fi controlat printr-o metodă mai simplă. Dacă nu există o astfel de justificare, cerința trebuie fie să dispară, fie să se transforme într-o procedură mai puțin împovărătoare.

Pentru mediul de afaceri, diferența este semnificativă. În cadrul regimului de autorizare, antreprenorul urmează mai întâi procedurile stabilite și așteaptă acordul statului înainte de a începe o anumită activitate. În cadrul regimului de notificare, compania informează statul cu privire la începerea activității și își desfășoară activitatea cu condiția respectării cerințelor stabilite. Controlul rămâne, dar dispare necesitatea de a obține în prealabil acordul individual al unui funcționar.

Pentru mediul de afaceri, costul autorizației nu este determinat atât de taxa de stat, cât de timp. Documentele trebuie pregătite, aprobările trebuie obținute, iar deciziile trebuie așteptate. Iar dacă fără aceasta nu se poate începe activitatea, procedura administrativă se transformă deja într-o întârziere a producției, a vânzărilor sau a investițiilor. Prin urmare, autorizarea gratuită nu înseamnă deloc absența costurilor.

Și aici se manifestă punctul slab al reformei. În materialele publicate nu există o evaluare generală a costurilor pe care le implică pentru mediul de afaceri cele aproximativ 180 de cerințe identificate, care dintre ele generează cele mai mari cheltuieli și câte vor fi, în final, efectiv eliminate. Prin urmare, efectul reformei nu poate fi măsurat doar prin numărul de legi modificate și de documente eliminate.

În prezent, este vorba despre pachetele de dereglementare pregătite și despre consultări; reforma nu este încă finalizată. În schimb, începând cu 1 ianuarie 2027, cerințele a căror necesitate nu va putea fi justificată de către autoritățile publice vor trebui să-și piardă caracterul autorizativ.

Inventarierea a scos la iveală slăbiciunile vechiului model de dereglementare. Se poate reduce Lista oficială a autorizațiilor, însă sarcina administrativă nu se diminuează neapărat dacă cerințe similare continuă să existe sub alte denumiri în zeci de acte normative sectoriale.

Dacă statul solicită antreprenorului să obțină în prealabil acordul său, acesta trebuie să explice de ce este necesară această autorizație. Tocmai acest aspect trebuie verificat de actuala revizuire. //05.09.2026 – InfoMarket.