Materialele sectiunii

BNM a deschis Săptămâna Internațională a Educației Financiare cu o inițiativă inovativă pentru a-i apropia pe tineri de lumea finanțelor.

BNM a deschis Săptămâna Internațională a Educației Financiare cu o inițiativă inovativă pentru a-i apropia pe tineri de lumea finanțelor.

Guvernatoarea Băncii Naționale a Moldovei, Anca Dragu, a deschis ușile instituției pentru elevii de la Liceul Teoretic "Aristotel", care au dorit să afle cum se iau deciziile în domeniul politicii monetare. Elevii au pregătit informații despre situația din mediul extern, activitatea economică din țară, dinamica inflației și prognoza acesteia, în baza datelor legate de situația din ultima lună, și le-au prezentat într-o activitate interactivă de simulare a unei ședințe de politică monetară. Elevii și-au îndeplinit cu multă responsabilitate rolurile de prim-vicepreședinte și vicepreședinte, secretar al comitetului executiv și reprezentanți ai departamentelor băncii centrale, participând activ la dezbateri și formulând recomandări de politică monetară. Evenimentul a culminat cu o sesiune de întrebări și răspunsuri, în cadrul căreia elevii au avut posibilitatea de a adresa întrebări guvernatoarei și echipei BNM, învățând în același timp despre diferite aspecte ale economiei și finanțelor. "Educația financiară este foarte importantă pentru tânăra generație. Trebuie să le permitem urmașilor noștri să dezvolte abilitățile și comportamentele necesare cunoștințelor financiare pentru a avea prosperitate și o viață bună. De aceea, astăzi, noi, cei care lucrăm în acest domeniu, trebuie să facem tot ce ne stă în putință pentru a le oferi toate oportunitățile educaționale", a declarat Anca Dragu în cadrul exercițiului organizat în premieră la BNM. La rândul lor, elevii liceului s-au arătat entuziasmați de această experiență educațională, subliniind că aceasta nu numai că le-a oferit o înțelegere profundă a mecanismelor și problemelor politicii monetare, dar a fost și o oportunitate de a demonstra importanța educației financiare de la o vârstă fragedă. "Implicând tinerii în procesele decizionale, le oferim nu numai o perspectivă reală asupra importanței politicii monetare, ci îi inspirăm și să devină cetățeni responsabili și bine informați, capabili să contribuie la dezvoltarea durabilă a economiei", a declarat guvernatoarea BNM. Evenimentul a făcut parte dintr-o serie de manifestări planificate de Banca Națională în cadrul Global Money Week, care se desfășoară în perioada 18-24 martie. De asemenea, Muzeul Național de Istorie a Moldovei a găzduit master-class-uri organizate în parteneriat cu Centrul Analitic Independent Expert Grup, în cadrul campaniei naționale "Educație financiară pentru toți", precum și o vizită în sala de expoziții a BNM. Pe parcursul acestei săptămâni vor avea loc și alte evenimente interactive pe teme financiare pentru copii și tineri, organizate atât la Banca Națională, cât și la Muzeul Național de Istorie a Moldovei. // 19.03.2024 - InfoMarket.

Noutați dupa tema