
Ședința ordinară a Comitetului executiv al Băncii Naționale a Moldovei privind politica monetară va avea loc pe 3 iunie, în loc de 14 iunie, cum a fost planificat anterior.
De menționat că, în cadrul ultimei ședințe din 5 mai, Comitetul executiv al Băncii Naționale a Moldovei a aprobat decizia de majorare a ratei de bază aplicată la principalele operațiuni de politică monetară pe termen scurt cu 3 puncte procentuale - de la 12.5% la 15.5%, în vederea realizării obiectivului principal al politicii monetare. De asemenea, ratele dobânzilor la creditele și depozitele overnight au fost majorate cu 3 puncte procentuale - de la 14,5% la 17,5% și, respectiv, de la 10,5% la 13,5% pe an. Totodată, pentru perioada următoare de constituire a rezervelor, începând cu 16 mai, reglementările privind rezervele obligatorii din mijloacele atrase în lei și în valută convertibilă s-au majorat cu 2 p.p. - de la 28% la 30% din baza de calcul, iar pentru fondurile atrase în monedă liber convertibilă - cu 3 p.p. - de la 30% la 33% din baza de calcul. // 25.05.2022 - InfoMarket.