
Amcham Moldova susține elaborarea unei metodologii clare, corecte și previzibile pentru stabilirea impozitelor în Moldova, inclusiv la nivel local.
Acest lucru este afirmat în declarația Camerei de Comerț Americane din Moldova în contextul recentei decizii a Curții Constituționale, în urma căreia au fost declarate neconstituționale dispozițiile Codului fiscal, introduse anul trecut, care limitează valoarea taxelor locale. Organizația a declarat într-un comunicat că întreaga comunitatea de afaceri a salutat inițiativa Ministerului Finanțelor de plafonare a taxelor locale prezentată în cadrul consultărilor publice a documentului de Politica fiscal-vamală pentru anul 2021. Aceasta este o condiție prealabilă în procesul de planificare economică pe termen mediu a activităților de afaceri, care se aplică și în statele europene care au semnat, la fel ca Moldova, Carta Europeană a Autonomiei Locale. Amcham subliniază că, în situația pandemiei generale de COVID-19, taxele locale, deseori disproporționate, neuniforme și excesiv de mari, ar putea să reprezinte, pentru unele categorii de agenți economici, povară financiară cea mai mare din volumul taxelor achitate, acestea fiind fixe și urmând a fi achitate indiferent de activitatea companiei sau staționarea acesteia din motive externe. Organizația susține previzibilitatea deciziilor autorităților, fie ele centrale sau locale, este un imperativ în garantarea unui sistem fiscal corect și echitabil, un sistem fiscal ce predispune la conformare voluntară. „Elaborarea unei metodologii clare, corecte și previzibile a modului în care sunt fixate taxele, în special, cele locale, este o cale corectă de urmat pentru un stat dornic să ajungă la un grad de maturitate economică”, - subliniază Amcham Moldova. Reamintim că, din 2021, Codul Fiscal al Moldovei a stabilit ratele maxime ale taxelor locale pentru o perioadă de trei ani. La 14 septembrie, Curtea Constituțională a Moldovei a declarat neconstituționale aceste dispoziții, menționând că, pentru a se conforma prevederilor constituționale privind autonomia locală, autoritățile locale trebuie să stabilească singure cuantumul taxelor, fără restricții din partea organului legislativ suprem. // 24.09.2021 - InfoMarket.