Republica Moldova trebuie să gestioneze procesul de aderare la Uniunea Europeană și obiectivul reintegrării teritoriale ca procese strategice interconectate. Acestea ar trebui să fie flexibile pentru ca blocajele dintr-un proces să nu-l influențeze pe celălalt. Cea din urmă este una dintre principalele concluzii ale studiului de politici publice "Dilema strategică a Republicii Moldova: Aderarea la Uniunea Europeană, reintegrarea teritorială și lecțiile din cazul Ciprului". Studiul prezentat astăzi  este elaborat de către Fundația "Friedrich Ebert" și semnat de  Denis Cenușa și Alexandru Flenchea.

Evenimentul a reunit experți din Republica Moldova și experți internaționali pentru a analiza scenariile posibile legate de dilema strategică a țării în procesul de aderare la UE, precum și lecțiile din experiența Ciprului.

Felix HETT, reprezentant FES în Ucraina și Republica Moldova: "Discuțiile de astăzi sunt dedicate celor două priorități naționale ale Republicii Moldova: integrarea în spațiul Uniunii Europene și reintegrarea țării. Întrebarea majoră este dacă aceste două obiective pot fi atinse simultan sau dacă trebuie să se întâmple într-o anumită consecutivitate. Unul dintre elementele distincte ale acestui studiu este analiza aprofundată a experienței Ciprului, un stat membru al Uniunii Europene care a aderat la UE având un conflict teritorial nesoluționat. Scenariile analizate nu sunt previziuni, ci încearcă să arate ce ar putea să se întâmple și să ofere un cadru pentru înțelegerea unor evoluții posibile."

Potrivit studiului, Republica Moldova se află într-un context strategic în care negocierile de aderare la Uniunea Europeană avansează, în timp ce conflictul transnistrean rămâne nesoluționat. Studiul analizează ce poate însemna aderarea la UE în absența soluționării conflictului și ce efecte poate avea aceasta asupra perspectivelor reintegrării teritoriale. 

Trei scenarii pentru Republica Moldova

Folosind metodologia previziunii strategice, autorii analizează trei traiectorii posibile.

●        Primul scenariu – "Stat reîntregit" – presupune sincronizarea celor două procese, astfel încât Republica Moldova să adere la UE ca stat reintegrat.

●        Al doilea scenariu – "Stat membru, teritoriu divizat" – presupune ca aderarea la UE să aibă loc înaintea reintegrării, iar procesul de soluționare a conflictului și integrarea teritorială să continue după dobândirea statutului de stat membru.

●        Al treilea scenariu – "Stat fragmentat de durată" – descrie o stagnare simultană a procesului de aderare și a celui de reintegrare, pe fondul deteriorării contextului intern și extern.

Potrivit studiului, obiectivul strategic este ca procesele de aderare și reintegrare să se consolideze reciproc, iar Republica Moldova să evite atât blocarea parcursului european din cauza conflictului transnistrean, cât și divizarea teritorială într-o situație permanentă.

Denis CENUȘĂ, autorul studiului: "Aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană și reintegrarea țării sunt două proiecte de țară și două obiective strategice care trebuie privite împreună. În prezent, procesul de aderare este mult mai structurat, mai clar și mai previzibil decât procesul de reintegrare, iar cele două evoluează în ritmuri diferite și cu niveluri diferite de certitudine. În același timp, ele se alimentează reciproc și nu putem ignora faptul că nesoluționarea conflictului transnistrean poate influența inclusiv parcursul european al Republicii Moldova. Prin acest studiu nu încercăm să facem prognoze, ci să arătăm ce scenarii sunt plauzibile și unde ar trebui să intervină Republica Moldova pentru a orienta evoluțiile către scenariul dezirabil. Pentru noi, acest scenariu este cel în care Republica Moldova își reintegrează teritoriul înainte de aderarea la Uniunea Europeană, astfel încât beneficiile integrării europene să poată fi resimțite pe ambele maluri ale Nistrului. Experiența Ciprului ne arată cât de important este să nu pierdem actuala fereastră de oportunitate și să evităm consolidarea unui status quo nefavorabil, care ulterior ar putea deveni mult mai dificil de schimbat."

Studiul propune mai multe direcții de acțiune pentru a atinge scenariul dezirabil în viziunea autorilor

În acest scop, studiul formulează o serie de recomandări de politici publice pentru autoritățile de la Chișinău și partenerii europeni.

Printre principalele recomandări se numără:

●        Menținerea unei separări funcționale între procesul de aderare la UE și agenda de reintegrare teritorială, astfel încât eventualele blocaje sau regrese într-unul dintre procese să nu împiedice progresul celuilalt;

●        Oferirea unor garanții interne credibile pentru locuitorii regiunii transnistrene, în perspectiva reintegrării;

●        Elaborarea unor mecanisme de acces la creditare pentru companiile din stânga Nistrului și a unui plan de integrare economică a regiunii;

●        Transformarea interdependențelor existente în domeniul infrastructurii și energiei într-o dependență structurală a regiunii transnistrene față de Republica Moldova;

●        Dezvoltarea unei strategii integrate de securitate, sprijinită de cooperarea cu partenerii internaționali, care să includă soluții privind prezența militară rusă, statutul formațiunilor paramilitare și stocurile militare de la Cobasna;

●        Negocierea, înainte de aderare, a mecanismelor de gestionare a riscurilor de securitate generate de eventualitatea menținerii prezenței militare ruse pe teritoriul Republicii Moldova în calitate de viitor stat membru al UE;

●        Solicitarea unui mandat explicit de facilitare politică din partea UE în dosarul transnistrean, pentru consolidarea implicării europene în procesul de soluționare a conflictului.

Alexandru FLENCHEA, autorul studiului: "A venit timpul ca Republica Moldova să ia o decizie strategică privind modul în care gestionează în paralel integrarea europeană și reintegrarea țării. Lipsa unei asemenea decizii este, în sine, tot o alegere și una care crește riscul să eșuăm pe ambele dosare. Corelarea politicilor și a eforturilor pentru integrarea europeană și reintegrare este, în opinia mea, mai importantă decât viteza cu care avansăm separat pe fiecare dintre aceste direcții. Cele două procese trebuie să fie corelate, dar trebuie să evităm, în același timp, condiționarea reciprocă și să păstrăm suficientă flexibilitate pentru gestionarea fiecărui dosar. Instrumentele, actorii și resursele trebuie delimitate clar, astfel încât un blocaj într-un proces să nu îl afecteze automat și pe celălalt. Totodată, trebuie să existe un consens politic clar că integrarea europeană și reintegrarea nu se contrazic, ci, dacă sunt gestionate corect, se pot sprijini reciproc."

 

Autorii subliniază, de asemenea, necesitatea unor măsuri pentru reducerea riscului asociat celui de-al treilea scenariu – stagnarea simultană a procesului de aderare și a reintegrării.

În acest sens, studiul recomandă asigurarea calității și menținerea unui ritm pozitiv al reformelor, păstrarea independenței justiției și a instituțiilor anticorupție drept priorități de politică internă, cultivarea activă a relațiilor bilaterale cu statele membre ale UE și consolidarea unui consens politic și societal larg în jurul parcursului european al Republicii Moldova, ca instrument de coeziune teritorială națională.

Ce poate învăța Republica Moldova din experiența Ciprului

O parte importantă a evenimentului a fost dedicată experienței Ciprului, care a aderat la Uniunea Europeană în 2004 fără ca problema divizării teritoriale să fi fost soluționată. O componentă centrală a evenimentului a fost analiza experienței Ciprului, unicul cazuli în care un stat cu teritoriu divizat a aderat la Uniunea Europeană fără ca problema conflictului teritorial să fi fost soluționată. Pentru a examina implicațiile acestei experiențe pentru Republica Moldova, la Chișinău au participat doi cercetători cu o experiență de peste două decenii în procesul de reunificare a insulei.

Hubert FAUSTMANN, director FES Atena-Cipru, profesor de istorie și științe politice la Universitatea din Nicosia: "În cazul Ciprului, perspectiva aderării la Uniunea Europeană a funcționat, într-o primă etapă, ca un catalizator pentru negocieri și pentru găsirea unei soluții politice. Exista un stimulent clar pentru ca problema divizării insulei să fie soluționată înainte de aderare. Însă, în momentul în care a devenit clar că Republica Cipru va putea adera la Uniunea Europeană chiar și fără soluționarea conflictului, dinamica s-a schimbat, iar o parte dintre stimulentele pentru reunificare s-au diminuat. După aderare, Uniunea Europeană a rămas un actor important și a continuat să sprijine apropierea dintre cele două comunități, dar calitatea de stat membru nu a dus automat la soluționarea conflictului. Aceasta este una dintre lecțiile importante ale experienței cipriote: aderarea poate crea o fereastră foarte importantă de oportunitate pentru soluționarea unui conflict, însă, dacă această fereastră nu este valorificată, după aderare, negocierile pot deveni mai complicate, iar divizarea riscă să se consolideze în timp ca o realitate de facto. Pentru Republica Moldova, este important ca procesul de integrare europeană și cel de reintegrare să fie analizate împreună, tocmai pentru a înțelege din timp cum pot evolua stimulentele înainte și după aderare."

În cadrul sesiunii dedicate lecțiilor Ciprului, discuțiile s-au concentrat pe câteva întrebări importante pentru Republica Moldova: dacă aderarea la UE poate contribui la soluționarea unui conflict teritorial sau dacă, în anumite condiții, poate reduce stimulentele pentru reunificare, în ce măsură UE își păstrează influența asupra procesului după aderarea unui stat și care sunt costurile politice, economice și sociale ale unei divizări prelungite.

Ahmet SÖZEN, profesor de științe politice și relații internaționale la Universitatea din Mediterana de Est, Famagusta: "În cazul Ciprului, divizarea a devenit mai consolidată după aderarea la Uniunea Europeană. Eu descriu această situație drept un "status quo confortabil": fiecare dintre părți suportă anumite costuri ale conflictului, însă acestea nu sunt suficient de mari pentru a determina acceptarea compromisurilor necesare unei soluționări. În același timp, nici beneficiile potențiale ale reunificării nu au reușit până acum să creeze o motivație suficient de puternică pentru schimbarea status quo-ului. Costurile există și sunt importante. În cazul ciprioților turci, vorbim despre lipsa zborurilor internaționale directe, acces limitat la comerțul cu Uniunea Europeană, restricții comerciale și o dependență economică semnificativă de Turcia. Există însă și costuri sociale și politice: comunitățile se îndepărtează una de alta, contactele devin mai limitate, iar o divizare de lungă durată poate modifica inclusiv structura și identitatea societății. Problema este că aceste costuri se acumulează în timp, fără să atingă neapărat acel prag care să oblige părțile să găsească o soluție. Una dintre lecțiile importante pentru Republica Moldova este că perioada de dinaintea aderării trebuie folosită foarte atent. Trebuie clarificat din timp cum va fi aplicat acquis-ul comunitar pe teritoriul asupra căruia autoritățile constituționale nu exercită control efectiv, ce aranjamente economice vor exista pentru această regiune, ce stimulente poate oferi Uniunea Europeană și în ce măsură acestea trebuie legate de procesul de aderare. De asemenea, trebuie gândit ce pârghii vor mai exista pentru soluționarea conflictului după ce aderarea va fi finalizată."

Discuțiile au abordat inclusiv riscul ca o divizare prelungită să devină o realitate normalizată și să reducă, în timp, atractivitatea pentru soluționarea politică a conflictului.

În concluzie, principala provocare pentru Republica Moldova nu constă în alegerea dintre integrarea europeană și reintegrarea teritorială, ci în construirea unei strategii prin care cele două procese să poată avansa fără ca unul să-l compromită pe celălalt.