§ Culesul nucilor verzi de pe pomii din apropierea liniilor electrice aeriene reprezintă un risc sporit de electrocutare pentru persoanele implicate în aceste lucrări şi în primul rând pentru copii, care încă nu au bine dezvoltată capacitatea de autoprotecţie.
§ Premier Energy Distribution solicită populației, agenților economici, organelor de supraveghere și autorităților publice locale să monitorizeze şi să respecte cu stricteţe regulile de securitate electrică pentru evitarea accidentelor în timpul acestor lucrări sezoniere.
Urcarea pe copaci, utilizarea scărilor şi a diferitor bare metalice sau beţe pentru a scutura nucile în proximitatea reţelelor electrice creează un mediu nesigur sub aspectul protejării vieții și sănătății persoanelor implicate. În special acest risc se manifestă în cazul pomilor de nuc ce cresc de-a lungul drumurilor, aproape de liniile electrice aeriene (LEA). Iar implicarea copiilor în aceste activități aparent inofensive şi potrivite vârstei lor, în realitate reprezintă o iresponsabilitate majoră a părinţilor sau a tutelarilor, care nu conştientizează pe deplin pericolele grave de electrocutare şi chiar de pierdere a vieţii la care astfel îi expun.
Analiza cazurilor anterioare de accidentare ce au avut loc în timpul unor asemenea lucrări desfășurate în grup sau în mod individual a scos în evidenţă constatatea că persoanele implicate nu sunt instruite preventiv în materie de securitate electrică, manifestă imprudenţă și dau dovadă de exces de încredere în abilitățile fizice proprii. În primul rând acestea nu conștientizează pe deplin riscurile legate de existenţa rețelelor electrice în apropierea pomilor de nuc, ceea ce impune un comportament total diferit decât cel, ca de exemplu, într-o plantaţie aflată departe de ele.
În particular, aceste persoane încalcă grav normele de securitate aflându-se la distanțe inadmisibile de la părțile conductoare sub tensiune, utilizează diferite țevi, bare metalice sau crengi verzi pentru a scutura nucile, neglijând, astfel, riscul atingerii prin intermediul lor de conductori sau a creării unui arc electric. De asemenea, aceste persoane nu țin cont de umiditatea solului şi a aerului atmosferic, de ploaie sau ceață, care facilitează scurgerea sau transmiterea curentului prin intermediul obiectelor folosite impropriu în calitate de instrument de lucru. Însă cea mai gravă greșeală comisă de către persoanele implicate în aceste lucrări este că ele își concentrează atenția doar asupra culesului nucilor, neglijând pericolul de electrocutare.
§ Ținând cont de existența acestor riscuri și de cerințele normelor de securitate, sunt interzise absolut orice activități în apropierea instalațiilor electrice! Avertizați despre acest pericol persoanele care nu cunosc sau ignoră regulile de securitate și cereți în mod imperativ respectarea lor!
Este extrem de important să urmați următoarele reguli:
nu implicați copiii în lucrările cu risc de electrocutare;
nu permiteți culesul fructelor de pe pomii din preajma instalațiilor electrice sau prin coroana cărora trec conductorii liniilor electrice aeriene;
nu folosiți bare metalice sau crengi verzi pentru a scutura nucile;
nu urcați pe scări şi schele în apropierea conductorilor liniilor electrice;
nu aruncați nimic în direcția rețelelor electrice;
stați departe și nu atingeți conductorii care atârnă sau se află accidental la sol în urma unor intemperii;
despre orice accident informați imediat operatorul sistemului de distribuție prin intermediul Oficiului telefonic 24 de ore la numărul de telefon 022 43 11 11.
Reţineţi: instalațiile electrice se află permanent sub tensiune și reprezintă un potențial pericol de electrocutare în caz de intervenţii neautorizate! Respectați cu strictețe regulile de securitate și solicitaţi un comportament responsabil de la ceilalți! Astfel vă veți proteja personal și veți feri de posibile pericole persoanele din anturajul dumneavoastră!
Departamentul Relații Externe și Comunicare
ÎCS "Premier Energy Distribution" SA
09.09.2026